Ce să facem cu aceste dumnezeieşti puteri, ca să ne mântuim ?

Mântuirea ne este atât de aproape, încât mai că putem s-o pipăim. Cât de amarnic o să plângem, când în ceasul în care se
va hotărî vrednicia fiecăruia dintre noi ne vom afla nelucrători ai propriei noastre mântuiri! Cugetând la acestea, nu te poţi abţine a întreba din nou: ce avem de tăcut ? Ce să facem cu aceste dumnezeieşti puteri, ca să ne mântuim ?
Iată ce să facem:
Să-I mulţumim Domnului, care astfel a binevoit întru noi, să-I mulţumim pentru că, imediat după ce ne naştem, intrăm într-un climat mântuitor şi aflam gata pregătite toate cele trebuincioase mântuirii şi, încă înainte de a deveni conştienţi, suntem porniţi pe calea mântuirii, intrând în fluxul comun al celor ce se mântuiesc. După cum, în natura văzută, cea mai mică insectă, imediat după naştere, găseşte în jurul ei totul pregătit pentru viaţă, la fel şi pe noi, imediat ce am apărut pe lume, Dumnezeu ne învăluie cu calda Sa grijă, care se continuă apoi până la sfârşitul zilelor noastre. încă din leagăn ne cuprinde în îmbrăţişările ei maica noastră, Biserica: ne ajută să renaştem spre o viaţă nouă, ne hrăneşte şi ne ocroteşte pe toate drumurile vieţii şi nu ne părăseşte până nu ne lasă la groapă, însoţindu-ne cu rugăciunea – aducătoare de împăcare pentru cei rămaşi, plină de putere pentru repausaţi: în fericită adormire dăruieşte, Doamne, veşnică odihnă adormitului robului Tău (sau adormitei roabei Tale). Prin ce ne-am învrednicit de acestea ? Prin nimic. Există multe popoare care nu cunosc calea cea adevărată. Cei care se nasc printre ei trebuie să caute calea cu multă strădanie, şi încă nu se ştie dacă o vor găsi. Iar noi păşim pe ea fară nici un fel de osteneală din partea noastră, o găsim fară să o căutăm. De ce este aşa ? Numai Dumnezeu ştie. Dar nu se poate să nu vedem, în această lucrare a Proniei dumnezeieşti, sub toate aspectele, deosebita binevoire a lui Dumnezeu faţă de noi.
Pentru toate acestea să-I mulţumim, aşadar, Domnului, care aşa a binevoit întru noi! Să-I mulţumim, totodată, pentru însăşi convingerea noastră că suntem în posesia mijloacelor cu adevărat mântuitoare, căci, legată de această convingere,
stă altă convingere, aceea că Dumnezeu ne este cu deosebire apropiat, că singurul Dumnezeu adevărat este Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Său. Iar mai mult decât această binefacere nici nu poate fi pe pământ.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică