Ce credință poți avea, când nu înțelegi ce spui?

După ce a terminat de spovedit un credincios, părintele Ioan l-a întrebat:

– Tu, când te rogi lui Dumnezeu, Îl minți?

– Cum să Îl mint, părinte?

– În timpul Sfintei Liturghii, de exemplu, când se cântă Heruvicul: „Noi care pe heruvimi cu taină închipuim”, mintea ta e la rugăciune sau participi la slujbă doar cu gura? Îți silești mintea să fie atentă la rugăciune? Sau când se cântă: „Pe Tine Te lăudăm”, Îl lauzi în inima ta pe Dumnezeu?

– Părinte, slujba este prea lungă, nu pot fi atent la toată. Cât pot, stau atent, cât nu, îmi las mintea să alerge. Când se cântă „Apărătoare Doamnă”, cânt și eu cu ceilalți.

Dar nu îi aduc Maicii Domnului mulțumiri pentru biruință. Care biruință? Care mulțumiri? Repet și eu, asta e tot ce pot să fac.

– Rău faci. Trebuie să încerci să înțelegi ceea ce cânți. Unde nu îți e clar, întreabă-i pe alții. Dacă nu te pot lămuri nici aceia, atunci vino la mine.

– Dar, parcă am citit că important este să rostesc rugăciunea, chiar dacă nu înțeleg ce spun.

– Nu, este mai important să rostești rugăciunea, decât să nu o rostești. Dar, este mai important să încerci să înțelegi ce rostești. Papagalii nu se mântuiesc, nimeni nu se mântuiește repetând, în mod mecanic, rugăciuni. Rugăciunea trebuie făcută cu convingere, cu credință. Și, ce credință poți avea când nu înțelegi ce spui? Omul nu e un magnetofon care repetă rugăciuni, omul este o ființă pe care rugăciunea îl unește cu Dumnezeu. Numai aceasta este rugăciune.