Ce bine este să mergem la biserică pentru educarea duhului de rugăciune!
Ce bine este să mergem la biserică pentru educarea duhului de rugăciune! Le ştiţi pe toate acestea… Faceţi în aşa fel încât să zăboviţi cât mai mult în biserică, după-amiaza sau la vecernie, cum puteţi. Dacă aţi merge la biserică în fiecare zi şi la toate slujbele, izvorul rugăciunii inimii se va revărsa mai repede, din abundenţă… Veniţi cât mai des cu putinţă. La această osteneală a rugăciunii trebuie să adăugaţi citirea cuvântului lui Dumnezeu şi al Sfinţilor Părinţi. E bine să citiţi în fiecare zi Evanghelia şi Apostolul zilei. Faceţi aceasta dimineaţa, după rugăciunea lui Iisus. Dar citiţi pe îndelete, meditând, adâncindu-vă în puterea cuvintelor şi, pe cât vă este cu putinţă, aducându-le până la inimă. Este bine când vreun loc „din Scriptură” ne ocupă tot sufletul. Cu el putem umbla toată ziua, ţinându-l în minte.
Citiţi din Sfinţii Părinţi: pe Sfinţii Isaac Sirul, Efrem Sirul, Macarie Egipteanul, „Cuvinte vrednice de ţinut minte”, „Scara”, pe Varsanufie şi pe Ioan şi pe alţii. Din ei citiţi în fiecare zi câte ceva. Mult nu trebuie… Citind ceva, rumegaţi ideea până va străbate la inimă. Este destul. Iată semnul unei lecturi folositoare! Este bine când un asemenea pasaj vă acaparează atât de tare, încât toate gândurile şi atenţia vi se concentrează asupra lui. Orice altfel de lectură este deşartă. Seara sau după-amiază este bine să citiţi din vieţile sfinţilor zilei. Pentru aceasta aveţi la îndemână Mineiul. Aveţi vreo îndeletnicire de lucru manual? Dacă nu, născociţi-o. E rău fără lucru de mână. Să citiţi şi să vă rugaţi (mă refer la rugăcinea spusă şi cu buzele) nu se poate la nesfârşit. Iar dacă staţi trândăvind, gândurile încep să rătăcească; tocmai de aceea trebuie să vă veniţi singură în ajutor, născocind un lucru de mână. Lucrul de mână terminat vindeţi-l sau daţi-l de pomană, cerându-I Domnului să vă ajute în ştiinţa de a vă ruga. Cum să vă împărţiţi timpul între rugăciune, lectură, lucru de mână – asta hotărâţi dumneavoastră mai bine. Însă drămuiţi-vă astfel timpul, încât să nu rămână nicio clipă pierdută. (La intrarea în cameră, câteva metanii; la ieşire, la fel, de fiecare dată.) Se pare că am spus totul. Domnul să vă binecuvânteze şi să vă înţelepţească. Ţineţi minte numai că inima este totul, inima care arde pentru Domnul şi care cade la El cu necontenită frângere lăuntrică. Trebuie să suferi, să te struneşti, să te chinuieşti fără milă. Dar vrăjmaşul nu doarme şi te tot îndeamnă: asta să nu faci, asta nu-i de folos! Ajutor îi este mintea noastră, sau, mai bine zis, şmecheriile minţii noastre. Doamne, miluieşte-ne!
Sfântul Teofan Zăvorâtul , „Învățături și scrisori despre viața creștină”
