Când nu are și dă, atunci se vede dragostea lui
Atunci cand cineva are si da milostenie, nu-ti poti da seama daca are dragoste sau nu, caci se poate sa dea nu din dragoste, ci sa se descarce de niste lucruri. Cand nu are si da, atunci se vede dragostea lui. Cred, sa presupunem, ca am dragoste; Dumnezeu, ca sa-mi incerce dragostea, imi trimite un sarac. Daca, de pilda, am doua ceasuri, unul bun si unul stricat, si-l dau pe cel stricat saracului, inseamna ca dragostea mea este de calitatea a doua. Daca am dragoste adevarata il voi da pe cel bun saracului. Intra in lucrare atunci logica cea stricata si spunem: “Ce, sa-l dau pe cel bun? Pentru el, care nu are nici un ceas, e bun si cel vechi”, si il dau pe cel vechi. Dar cand dai pe cel vechi, inca mai traieste omul vechi in tine. Daca dai pe cel nou, esti un om renascut. Iar daca le tii pe amandoua si nu dai nici unul, esti in stare de iad.
– Parinte, cum iese cineva din starea aceasta?
– Sa se gandeasca: “Daca ar fi fost Insusi Hristos, pe care l-as fi dat? Cu siguranta ca pe cel mai bun”. In felul acesta se poate intelege care este dragostea cea adevarata. Va lua asadar o hotarare tare, si a doua oara va da pe cel mai bun. Se poate ca la inceput sa-i vina greu, dar daca se nevoieste in felul acesta, va ajunge in starea sa dea si pe cel nou si pe cel vechi, ca sa-i ajute pe ceilalti, iar el sa se lipseasca de amandoua ca sa-L aiba inlauntrul lui pe Hristos si sa-si auda bataia dulce a inimii sale care va tresari de bucuria dumnezeiasca. Daca iti vor lua haina iar tu dai si camasa ce o ai, te va imbraca Hristos dupa aceea. Daca te doare pentru un nenorocit si il ajuti, de ar fi fost Hristos, gandeste-te ce jertfa ai fi facut! In felul acesta dam examene. Omul credincios vede in aproapele persoana lui Hristos. Insusi Hristos spune: “Intrucat ati facut unui dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut”. Desigur, cinstea o acorda fiecaruia potrivit situatiei , dar dragostea este aceeasi pentru toti. In inima Lui acelasi loc il are si un ministru si un sarac; un general si un soldat.
– Parinte, oare de ce se intampla ca de multe ori cel ajutat sa se comporte urat fata de cel ce l-a ajutat?
– Diavolul se duce si imboldeste pe celalalt, astfel incat sa se poarte urat cu noi, ca noi sa ne maniem si sa pierdem binele facut. Nu este de vina omul. Diavolul il brodeaza pe celalalt, ca sa ne faca sa le pierdem pe toate. Cand faceti o fapta buna, totdeauna sa simtiti ca ceea ce ati facut ati avut datoria s-o faceti si sa fiti gata sa infruntati ispita, ca sa nu pierdeti binele ce l-ati facut, ci sa-l castigati in intregime. De pilda, face unul o milostenie, fara sa aiba ca scop sa o arate. Intra ispita la mijloc si-i pune pe altii sa spuna: “Tu, iubitorule de argint, care n-ai facut nimic etc… Cutare a facut aceasta, cutare cealalta”, ca sa-l sileasca sa spuna si el… cu “smerenie”: “Am facut si eu un lucru mic, un spital”, sau sa-l faca sa se manie si sa spuna: “Cine, eu, care am facut asta si asta?”, si sa le piarda pe toate. Sau il va pune pe cel ce a fost ajutat sa-i spuna: “Nemultumitorule, profitorule etc.”, pana ce-i va raspunde: “Eu, profitor? Eu, care ti-am facut binele acela, acea fapta buna?“. Dupa care va spune: “Mai, ce nerecunoscator! Nu voiam sa-mi spuna ”multumesc”, dar cel putin sa recunoasca”. Dar cand cineva asteapta recunostinta, le pierde pe toate. In timp ce daca si-ar pune un gand bun si ar spune: “Mai bine ca a uitat facerea mea de bine”, sau: “Poate sa fi fost suparat sau obosit si de aceea a vorbit asa”, indreptateste pe celalalt si nu-si pierde rasplata sa. Cand nu asteptam sa ni se dea inapoi, atunci avem rasplata curata. Hristos a facut totul pentru noi si noi L-am rastignit. Ce cantam? “In loc de mana, fiere“. Intotdeauna sa incercam sa facem binele, fara sa asteptam sa primim vreo rasplata.
Cuviosul Paisie Aghioritul
