Când este bine să ne facem cruce

Credinciosul este sfătuit să recurgă la acest gest atunci când trece prin faţa unei biserici, când aude clopotele, când trece pe lîngă un cortegiu funerar, când tună şi fulgeră, când plouă cu grindină, când îl prinde bezna undeva şi e gata să se rătăcească, când îi spune cineva o veste care îl zguduie, când i se vorbeşte de nenorocirea cuiva, când se aşază la masă, când se scoală de la masă, când începe lucrul, când pleacă într-o călătorie. De ce ar face toate astea? Foarte simplu. Când trece pe lîngă o biserică, credinciosul se închină ca să dea mărturie de credinţă. Îşi afirmă credinţa. Deşi acest lucru nu e scris în vreo rânduială, omul cu credinţă face asta deoarece e normal să îţi faci cruce atunci când treci pe lîngă locul în care ştii că “locuieşte” Dumnezeu.

Însemnarea cu semnul crucii este, de altfel, o deprindere creştinească foarte veche, chiar din timpul Sfinţilor Apostoli. “La fiecare pas şi la fiecare faptă ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci“ (Tertulian, De corona, c. 3, Migne, P.L., II, col. 99). De asemenea, crucea nu lipseşte niciodată de pe vârful turlelor bisericilor şi al clopotniţelor, iar în cimitire, cei răposaţi aşteaptă învierea morţilor sub ocrotirea sfintei cruci. Vasele şi odăjdiile sfinţite ale bisericilor sunt împodobite cu cruci, multe biserici sunt zidite în chipul crucii, iar cărţile bisericeşti sunt pline de cântări în cinstea Sfintei Cruci.

Sursa: ziarullumina.ro