Bisericile sunt goale, în schimb toate locurile diavolului sunt pline

— Ai venit din lume?

— Da.

— Cum e acolo?

Aceasta e întrebarea obişnuită pe care o auzi la Athos. De această dată, totuşi, este de mare importanţă. Asta pentru că cel ce a întrebat a lăsat lumea, ce se îndreaptă spre distrugere, acum cincizeci de ani şi nu s-a mai întors. Deci, pustnicul ştie foarte bine ce înseamnă „lumea”. Este zidirea lui Dumnezeu dar în acelaşi timp devine înşelătoria celui rău. Nu l-a înşelat diavolul pe Adam folosind lucrarea mâinilor Lui? Câţi dintre noi nu păţesc la fel?

— Lumea, Gheron, s-a îndepărtat de Dumnezeu. Nu-şi mai aminteşte de El, nici nu mai trăieşte după poruncile Lui. Bisericile sunt goale, în schimb toate locurile diavolului sunt pline. Oamenii şi-au părăsit duhovnicii şi au umplut spitalele de boli mintale. Slujbele lor le aduc numai nelinişte şi toate grijile lor sunt lumeşti. Azi avem alegeri, mâine guvernul cade, poimâine mitinguri. Citesc doar ziare şi sunt indiferenţi faţă de Scriptură. Ore întregi urmăresc filme inspirate de diavol, care îi adorm, şi nu învaţă din Vieţile Sfinţilor…

— O, lumea aceasta nefericită, a răspuns pustnicul. E condusă de către diavol. Zilnic aduce lucruri şi întâmplări ca să alunge amintirea lui Hristos din mintea oamenilor. Îi face să nu se mai uite la ei înşişi şi să nu le mai pese de mizeria lor interioară. Îi face mai interesaţi de alţii de cât de ei înşişi. Aceasta este fuga de la Dumnezeu şi teama despre care ai vorbit mai devreme. Adam a păcătuit, s-a ascuns, a fugit de la Dumnezeu şi apoi au urmat toate suferinţele. Acelaşi lucru îl fac şi oamenii. Mă rog fierbinte pentru mântuirea întregii lumi. „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine şi de lumea Ta”. Toată noaptea mă rog ca Dumnezeu să-şi arate mila Sa către lume. Aceasta este menirea noastră în aceste vremuri tulburi. Sorţii cad asupra noastră să devenim martiri.

Mitropolit Hierotheos Vlachos

O noapte în pustia Sfântului Munte – Convorbire cu un pustnic despre rugăciunea lui Iisus, Librăria Sophia, Bucureşti – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *