Dacă, uneori, se pare că Biserica este copleşită, totuşi niciodată nu a fost învinsă şi nici nu poate fi

Cunoscuta rugăciune „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” sau, în formula mai dezvoltată, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, se face şi ea tot prin harul Duhului Sfânt. Aceasta deoarece Sfântul Apostol Pavel spune că „nimeni nu poate numi Domn pe Iisus decât în Duhul Sfânt” (l Cor. 12, 3). Iată, aşadar, că Biserica noastră trăieşte în mod constant Cincizecimea. În Sfânta noastră Biserică avem această binecuvântare de a putea să ne facem locaşuri ale Duhului Sfânt şi de a experimenta harul unindu-ne cu Dumnezeu. Biserica noastră Ortodoxă este calea sigură şi încercată de mulţi a mântuirii. Este Biserica Profeţilor, a Apostolilor, a Sfinţilor Părinţi, a Martirilor, a
Sfinţilor, până la cei din zilele noastre – cum ar fi Sfântul Nectarie, făcătorul de minuni. Este Biserica în care se păstrează nefalsificată învăţătura Evangheliei de aproape două mii de ani, deşi eretici înfricoşători au luptat împotriva ei. Dar nu numai eretici şi grupări eretice vrăjmaşe – cum sunt cele penticostale, baptiste, iehoviste sau chiar misiunile greco-catolice – s-au ridicat împotriva noastră, ci chiar împăraţi care s-au slujit de armată. Nu au putut însă nici unii, nici alţii să distrugă Biserica. Nici iconoclasmul care a durat 130 de ani nu a putut să înăbuşe Ortodoxia. Mii şi zeci de mii şi sute de mii sunt martirii Bisericii. Şi chiar dacă, uneori, se pare că Biserica este copleşită, totuşi niciodată nu a fost învinsă şi nici nu poate fi. Mai mult, cu cât este mai războită, cu atât mai puternic străluceşte.

Arhimandritul Gheorghios – Stareţul Sf. Mânăstiri Grigoriu-Athos, Scrieri athonite pe teme contemporane

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *