Ascultarea e maica smeritei cugetări

Indată ce porunca ascultării s-a călcat, tot neamul omenesc s-a depărtat de rai (cf. Facerea 3, 23). Dar şi până azi, acolo unde este defăimată ascultarea, se iveşte tulburare şi dezbinare. De la conducerea unei ţări şi până la conducerea unei familii, neascultarea aduce împerecheri, nesupunere, destrămarea bunei rânduieli în ţară, în societate, în mănăstire, în familie şi oriunde vieţuiesc oamenii. Şi dacă neascultarea moarte lucrează (cf. II Tesaloniceni 1, 8-9), dimpotrivă, prin ascultarea Domnului nostru Iisus Hristos faţă de Tatăl ceresc, care L-a trimis în lume pentru răscumpărarea noastră, viaţa veşnică a intrat în lume (Ioan 3, 16; 3, 36). Căci El pentru a noastră mântuire „S-a făcut ascultător până la moarte şi moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8). 21. De vom face ascultare cu supunere şi cu dragoste, vom cîştiga smerenie, căci ascultarea e maica smeritei cugetări, iar de la smerenie se câştigă dreapta judecată, care este împărăteasa faptelor bune, şi nepătimirea (cf. Scara Sfîntului Ioan Scărarul).

Este bine să cunoaştem, spre mângîierea noastră, a celor ce petrecem în viaţa de obşte, că cei ce vor face ascultare cu răbdare, fără cârtire şi cu frica de Dumnezeu, se împărtăşesc de toate virtuţile, şi deci şi de rugăciune.

Neascultarea şi rânduiala de sine la călugăr este pierzarea lui (cf. Scara).

Dacă cineva, obrăznicindu-se, ar pleca din mănăstire fără voia Stareţului său, mai ales, şi fără voia Episcopului său, unul ca acela să ştie sigur că este înşelat de dracul mândriei şi al slavei deşarte şi nu se duce să folosească pe alţii, ci să se piardă pe sine şi pe alţii, pe care-i va minţi cu nesupunerea şi cu neputinţele sale.

Ascultarea fără rugăciune este argăţie, iar cel ce face ascultare cu rugăciune, liturghie săvârşeşte.

Mare lucru este tăierea voii! Auzi ce spune Duhul Sfânt: „Socotitu-ne-am ca nişte oi de junghiere, Doamne, că întru Tine ne junghiem toată ziua” (Psalmul 43, 24). De câte ori călugărul îşi taie voia şi are răbdare unde-i trimis la ascultare, de atâtea ori este mucenic pentru Hristos. De atâtea ori se junghie el pentru Iisus Hristos şi nu-şi dă seama că duce o mucenicie permanentă în viaţa lui!

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, când a venit în lume, n-a arătat viaţa pustnicească întâi, nici cea stâlpnicească de pe stâlp, nici cea idioritmică, să trăiască omul de capul lui, adică de sine. Viaţa de obşte a arătat-o. A venit în lume să facă ascultare Părintelui Ceresc până la moarte, şi moarte pe cruce, iar viaţa Lui, de când a ieşit la propovăduire, timp de trei ani şi jumătate, a dus-o de obşte cu ucenicii Săi. Aveau o pungă, o masă şi o biserică, după cum ştiţi că a fost la Cina de Taină, când a fost vândut de Iuda, unul din ucenicii Lui. Dar viaţa de obşte, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, este o viaţă îngerească, dacă se ţine în hotarele ei canonice. O pungă, o masă şi o biserică, iar ceilalţi să fie toţi ascultători, ca îngerii lui Dumnezeu în ceruri, supunîndu-se stareţului, economului şi la cei care sunt puşi de Dumnezeu să conducă.

Oriunde este ascultătorul, face liturghie!

Din cuvintele Arhimandritului Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie
O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete , Ed. Teognost, Cluj Napoca, 2004