Anafora este un lucru sfânt
Anafora este un lucru sfânt. Ea se dă în locul Darului celui mare al Preacuratelor şi Preasfintelor Taine acelora ce nu sunt vrednici a se împărtăşi cu Trupul şi cu Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, după cuviinţă, anafora se mai numeşte şi „Antidoron”, adică în loc de dar. Iar faptul că anafora are şi putere de sfinţire şi este dăruitoare de dar dumnezeiesc, o adevereşte Sfântul Simeon Tesaloniceanul, zicând: „Anafora este sfinţită şi dătătoare de sfinţenie şi dătătoare de dumnezeiescul dar”. Şi tot el zice în altă parte că: „La Sfânta Liturghie se dă anafora pentru sfinţirea noastră”.
Anafora este prescura aceea din care preotul, la Sfânta Proscomidie, scoate Agneţul, care se jertfeşte şi apoi se face Trupul Domnului (Simeon din Tesalonic). Această prescură închipuieşte trupul Preasfintei Fecioare Maria, din care S-a născut Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu.
Când nu se poate lua anafora?
Nu mai poţi lua anafora dacă după miezul nopţii ai luat o lingură de apă, sau o fărmătură de pâine, gata! Că ziua începe de la miezul nopţii; Nu pot lua anafora femeile care sunt în rânduiala firii, opt zile; Nu pot lua anafora bărbaţii care se ispitesc noaptea prin somn; Nu pot lua anafora cei care sunt sfădiţi şi nu se împacă; Nu pot lua anafora şi nu pot săruta sfintele icoane, nici mâna preotului, nici să stea să-i pună potirul pe cap, bărbatul şi soţia dacă au fost împreună; Nu pot lua anafora cei ce nu sunt vrednici să li se primească darurile la biserică, din pricina păcatelor publice. Aşa spune cartea.
Ce să facem cu anafora care este veche şi nu se poate mânca?
Anafora veche, dacă n-ai avut grijă de ea şi n-ai mâncat-o şi a mucegăit sau au mâncat-o şoarecii, că se întâmplă şi de acestea, o dai pe apă curgătoare sau o îngropi în pământ la loc curat. Să n-o dai pe foc, că este păcat. La fel şi cu icoanele vechi şi degradate, nu ai voie să le arzi în foc. Cel mai bine este să le duci la biserică.
Din cuvintele arhimandritului Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004