Acesta este focul cu care creştinul arde fără să se mistuie
Hristos a adus acel foc sfânt cu care El din veşnicie şi în veşnicie a fost înflăcărat şi a luminat: focul adevărului şi al dragostei, foc curat, dumnezeiesc, din vatra veşnică ce se numeşte Sfânta Treime. Flacăra adevărului din care se revarsă căldura dragostei.
Acesta este focul cu care creştinul arde fără să se mistuie, aşa cum rugul din pustie ardea şi nu se mistuia.
Acesta este focul pe care l-a simţit proorocul Ieremia în oasele sale şi care îl mâna în chip nebiruit să arate adevărul lui Dumnezeu (Ieremia 23, 29).
Acesta este focul care s-a pogorât asupra apostolilor în chipul limbilor de foc, care i-a înţelepţit şi i-a luminat pe pescarii simpli şi i-a făcut cei mai mari dintre înţelepţi.
Acesta este focul de care lumina faţa arhidiaconului Ştefan şi îl făcea asemenea îngerilor lui Dumnezeu. Acesta este focul duhovnicesc al adevărului şi al dragostei, prin care apostolii şi misionarii creştini au renăscut lumea, au înviat hoitul omenirii păgâne, l-au curăţit, l-au luminat şi l-au înţelepţit. Tot ce e bun în lume este din acest foc ceresc, pe care Domnul l-a aruncat pe pământ.
Acesta este focul ceresc, prin care sufletul e curăţit aşa cum e curăţit aurul prin focul pământesc. La lumina acestui foc recunoaştem calea, ne dăm seama de unde venim şi încotro mergem, cunoaştem pe Tatăl nostru Cel Ceresc şi patria cea veşnică. De la acest foc inima noastră se încălzeşte cu negrăită dragoste faţă de Hristos, aşa cum au simţit şi cei doi apostoli la Emaus şi au descris: au nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea?
Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sophia, Bucureşti, 2002 – fragment