Sufletul este şi va rămâne pentru viaţa de aici o mare taină

Ca să ne putem da seama ce este sufletul şi ce însemnătate are el pentru viaţa noastră pământească, cel mai simplu este să comparăm cadavrul unui om mort de curând cu trupul unui om viu. Şi cadavrul are oase, muşchi, nervi şi sânge; dar nu se mişcă, nu simte, nu vorbeşte şi nu gândeşte ca omul viu.

Ce-i lipseşte oare?

Îi lipseşte puterea aceasta tainică şi nevăzută insuflată de Însuşi Dumnezeu în făptura primului om, putere care pune în mişcare trupul şi pe care o numim suflet.

Sufletul este şi va rămâne pentru viaţa de aici o mare taină, ascunsă vremelnic în trupul omenesc. El a fost comparat cu un diamant ceresc de mare preţ.

Dacă privim prin el făpturile şi lucrurile lumii, toate strălucesc cu o frumuseţe care întrece toate frumuseţile acestei lumi. Dacă privim prin el mormintele, ele se deschid şi morţii se văd că şi viii. Dacă privim prin el Cerul, cu lumea duhurilor înţelegătoare, toate se luminează şi vedem plinătatea Împărăţiei vieţii.

Toţi oamenii ar dori să descopere această mare taină şi să pipăie acest diamant ceresc. Dar sufletul nu se poate vedea şi nu se poate pipăi. Zadarnic îl vom căuta în muşchi, în sânge, în oase, în nervi, în creier, în inimă sau în orice altă părticică de materie.

Căci, deşi el există şi în corp şi în afară de corp – aşa cum există un cântec în disc sau un gând în minte – sufletul fiind imaterial nu se poate vedea şi nici pipăi.

El este duh aşezat de Dumnezeu în om şi este partea prin care fiinţa noastră se înrudeşte cu Însuşi Creatorul întregului univers. Căci sufletul este duh, aşa cum Duh este şi Dumnezeu (Ioan 4, 24).

 Arhimandrit Sofian Boghiu, ”Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe”