Sufletul care a iubit pe Domnul asta vrea: în toate zilele vieții sale să stea în casa Lui

Sufletul care a iubit pe Domnul asta vrea: în toate zilele vieții sale să stea în casa Lui. Nu este binecuvântare mai mare pentru el. El a cunoscut asta. Dar nu toți pot îndeplini. Să meargă măcar când este slujbă. Biserica ne-a lăsat duminicile, să mergem la praznicele mari pe care le avem. Dacă cineva are dragoste și are o vreme liberă, o zi, poate să meargă și peste săptămână, foarte bine.

Dacă cineva are biserica nu departe, poate să treacă măcar să se închine. E mare binecuvântare dacă cineva, în drum spre serviciu sau eu știu, spre altele, intră și face o închinăciune și cere de la Dumnezeu binecuvântarea Lui, pentru că acolo este harul.

Și n-ați văzut cât de repede și dintr-odată ne astâmpără simțurile numai când intrăm în biserică, mai mult decât dacă ne rugăm un ceas în camera noastră? Pentru că aici este rugăciunea nu doar a unui om, aici este Duhul Sfânt Care se pogoară în inimile noastre.

Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014 – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *