Să știi când să vorbești, să știi când să taci…

Nu vorbi aspru şi cu glas tare, pentru că amândouă sunt foarte urâte şi produc suspiciunea că eşti gol şi prezumţios. Nu vorbi de tine, de afacerile tale ori de relaţiile tale, decât la mare trebuinţă; iar atunci, cât mai scurt şi mai concis posibil. Dacă ţi se pare că alţii vorbesc de dânşii prea mult, nu te sili a-i imita, chiar presupunând că ale lor cuvinte ar fi smerite.

Vorbeşte cât mai puţin de aproapele tău şi de cele ce-l privesc pe dânsul, acolo şi când este nevoie pentru binele lui (când vorbeşti adu-ţi aminte să păzeşti porunca Sfântului Talasie: „Alege din cele cinci feluri de vorbire numai trei. De al patrulea nu te folosi des, iar de al cincilea fugi” – Filocalie, p. 460).

Cele trei feluri de vorbire, după Nicolae Katascliepinos, sunt „da”, „nu” şi „desigur”. Al patrulea este „îndoiala”, iar al cincilea „obscurul”.

Vorbeşte despre lucrurile ce ştii că sunt adevărate ori neadevărate, evidente (clare), iar despre cele dubioase şi necunoscute nu vorbi.

Ori, cum spune Vlemide în Logica lui, sunt cinci feluri de cuvinte: „numire”, când numim pe cineva; „întrebare”, cu care întrebăm; „rugare”, cu care ne rugăm; „hotărâtor”, când hotărâm şi vorbim în mod sigur şi „poruncire”, când poruncim în chip autoritar. Foloseşte în vorbirea ta numai primele trei, iar modul hotărâtor şi poruncitor să nu-l foloseşti.

Despre Dumnezeu vorbeşte cu toată înclinarea ta! Mai ales de dragostea şi bunătatea Lui! Dar cu frică, având în vedere că şi atunci poţi cădea în greşeală. De aceea, să preferi a asculta când alţii vorbesc despre acestea, păzind cuvintele lor în cele mai dinăuntru ale inimii.

Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *