Să păstrezi în taină păcatele şi să nu le dai în vileag nicicând
După mărturisire, nu rămâne alta, duhovnice, decât să păstrezi în taină păcatele şi să nu le dai în vileag nicicând, nici cu vorba, nici cu scrisul, nici cu vreo mişcare sau cu vreun semn oarecare, chiar de ai fi în primejdie de moarte. Fiindcă ţie ţi se potriveşte ceea ce spune înţeleptul Sirah: „Ai auzit cuvânt? Să moară la tine” (Isus Sirah 19,10) şi iarăşi: „Către prieten şi către vrăjmaş nu povesti” (18, 8). Adică: auzit-ai un cuvânt de taină, să moară şi cuvântul odată cu tine şi să nu-l spui nici prietenului tău, nici duşmanului tău, câtă vreme trăieşti. Şi, încă, ceea ce spune Miheia: „Nu vă încredeţi în prieteni, şi în cel de aproape nu vă puneţi nădejde, şi de acela care se sprijină pe pieptul tău păzeşte cuvintele gurii tale” (7,1). Că de le vei da în vileag, mai întâi nu ţi se mai îngăduie să slujeşti sau, mai bine-zis, te cateriseşti pe deplin, potrivit cu canoanele bisericeşti, iar potrivit cu legile lumeşti eşti aruncat în temniţă pentru toată viaţa ta şi ţi se taie şi limba. În al doilea rând, te faci pricină să nu se mai spovedească creştinii (la tine), temându-se să nu le dai pe faţă păcatele, precum s-a întâmplat pe vremea lui Nectarie, patriarhul Constantinopolului , şi nu au voit sa se mai spovedească creştinii, deoarece un duhovnic a dat în vileag păcatul unei femei (Socrate, cartea V, cap. 19) şi a văzut şi a pătimit după acestea dumnezeiescul Gură de Aur, până ce să-i înduplece să se mărturisească. Iar câtă pedeapsă îţi aduce acest lucru ţie, care eşti pricinuitor, este cu neputinţă să-ţi înfăţişez prin cuvinte.
Sfântul Nicodim Aghiorîtul, Articol preluat din cartea Sfătuire către duhovnic, Editura Egumenița