Rugăciunea este o armă atotputernică care nu lasă păcatul să se apropie

Diavolul ia mintea si o duce unde vrea el; când mintea se întoarce, aduce în suflet toată mizeria si provoacă maladii si boală în suflet. Leacul, terapia, arma împotriva risipirii minții este trezvia. Diavolul îsi macină toate puterile lui ca să distrugă trezvia.
Vindecarea definitivă de patimi se face prin oprirea nălucirilor, adică a risipirii minții. Păcatul nu se poate face dacă nu se primeste mai întâi gândul păcatului. Mai întâi se predă omul cel lăuntric, prin nălucire, si apoi urmează păcatul din afară.
Dacă mintea nu se curățeste de năluciri, Dumnezeu nu scrie pe lespedea minții cuvintele Sale.
Diavolii pun o mulțime de piedici pentru ca omul să nu se roage, deoarece toate cursele, toate
capcanele diavolilor, sunt distruse prin rugăciune.
Rugăciunea este o armă atotputernică care nu lasă păcatul să se apropie. Diavolii tremură la rostirea numelui lui Iisus Hristos.
Lucrarea trezviei este mestesugul mestesugurilor si stiința stiințelor; e nevoie de un învățător
potrivit, care să cunoască bine mestesugul. Dar e nevoie si de ascultare deplină, întrucât, dacă pentru a învăța un mestesug ori stiință trebuie să faci ascultare către învățător, cât de multă ascultare trebuie să faci aici, în stiința duhovnicească, unde diavolul încearcă să strice, să împiedice toată lucrarea: e ca si când, de pildă, maistrul ar încerca să-l învețe pe ucenic o meserie, iar un alt maistru, de alături, se străduieste încontinuu să deformeze învățăturile primului si se sileste să-l convingă pe ucenic că altfel stau lucrurile.
Asadar, gândeste-te acum dacă e posibil ca ucenicul să învețe vreodată meseria ascultându-l pe diavol, pe cel rătăcit, fără să-l asculte întru totul pe adevăratul maistru si dascăl duhovnicesc si fără să nesocotească sfaturile diavolului.
Deoarece lucrarea minții noastre nu este desăvârsită, de aceea nu primim mângâiere
duhovnicească si căutăm mângâiere prin vorba lungă, râs si întoarcere către cele din afară.
O cugetare diavolească te chinuie si, dacă nu te spovedesti sau nu te rogi, ca să fugă cugetarea,
aceasta devine tortură; cât de înfricosător este să fii cu diavolii!
Sfinții Părinți foloseau aducerea aminte de moarte ca pe o cale de trezvie si plângeau într-una,
rugându-se să nu păcătuiască. Cât trebuie să ne rugăm noi, cei bolnavi!
Părintele Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire