Plăcerea trupului e greșit să se numească plăcere

„E o plăcere falsă și străină de sufletul rațional, e nerațională, josnică, greoaie, iubitoare de întuneric, zgomotoasă, stingheritoare, trecătoare, supusă repede vestejirii. Căci îmbătrânind trupul , se retrage cu rușine.”

Plăcerea care nu e înțelegătoare (spirituală) și a Duhului, ci a trupului, e greșit să se numească plăcere. Căci aceasta aducând, odată împlinită, o amară părere de rău, în chip mincinos se numește plăcere. E o plăcere falsă și străină de sufletul rațional, e nerațională, josnică, greoaie, iubitoare de întuneric, zgomotoasă, stingheritoare, trecătoare, supusă repede vestejirii. Căci îmbătrânind trupul, se retrage cu rușine fără să vrea; e osândită, ticăloșește viața, o face nefolositoare, roabă, apăsată de osândă, lacomă de mâncare, moleșită, fără chip, fără nădejde, nesocotită, aducând tristețe întunecată celui ce o lucrează, după desăvârșire. Dacă ai pătimit acestea, fără îndoială cunoști adevărul celor spuse. Iar dacă te-ai păzit, prin mâna lui Dumnezeu, ascultând cuvintele mele ca de cuvintele adevărului, să știi că vei secera rodul strălucitor al vieții.”

Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, în Filocalia VIII, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002