Pentru o greșeală vremelnică, o pedeapsă veșnică?

Întrebarea aceasta zvâcneste aproape în toate mințile. Într-adevăr, pentru că n-ai fost milostiv cu săracii, frații mai
mici ai lui Dumnezeu, pentru că nu le-ai dat să mănânce, nu i-ai îmbrăcat, nu i-ai primit când erau străini, nu i-ai cercetat
când erau în temniță, numai pentru atâta vină, făcută într-o viață scurtă, se poate ca Dumnezeu să te dea focului si
diavolilor să te muncească în vecii vecilor? Ce taină ar putea răspunde si la întrebarea aceasta?
Totusi este răspuns: Cel flămând si însetat, gol, străin si bolnav si, peste toate acestea, în temniță, în înțelesul
tainic, nu sunt numai săracii, ci Mântuitorul Iisus Hristos Însusi, pe Care Îl avem noi, în fiecare, de la Botez

Față de Hristos Iisus din noi si de Duhul Său cel Sfânt, temelia si viața noastră cea după Dumnezeu, putem
avea în vremea vieții noastre pământesti una din cele două atitudini: fie trădarea lui Iuda, fie iubirea lui Ioan. De la
acestea se decide soarta noastră în vecii vecilor. Dacă am trăi anii lui Matusalem tot asa am face.
Prin urmare: „Nu este nedreptate la Dumnezeu”, când ne dă o plată vesnică pentru o mică decizie.

O sinteză a gândirii părintelui Arsenie Boca în 800 de capete