Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul
Diavolul ţinteşte acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu. Nu-i va fi uşor să o facă direct, că aşa s-au încununat mulţi creştini care au simţit în ei puterea credinţei, ştiind că omul e făcut de Dumnezeu şi nu se poate despărţi de El.
Satana, care n-are o clipă de răgaz, gândeşte ca indirect să-l poată despărţi pe om de Făcătorul lui.
Luptă cu orice chip să-l bage pe om în păcat, păcate de tot felul. Şi, dacă reuşeşte, nu înseamnă că şi-a atins marele obiectiv, dar îi dă o întristare care îl face să se considere pierdut, ca şi când nu mai poate fi iertat şi, descurajându-se, singur se desparte de Dumnezeu, şi, iată, acesta-i scopul atins de vrăjmaşul.
Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul. Recunoaşte-L mai departe pe Dumnezeu ca Stăpânul tău milostiv, că nici o nenorocire nu înseamnă ceva dacă ai credinţă de stâncă. Nu deznădăjdui cu nici un chip. Satana poate şti slăbiciunea ta şi te-a înşelat, dar inima nu i-ai dat-o, şi numele lui Dumnezeu din tine nu s-a şters.
Aşa păcătos cum eşti, Dumnezeu e cu adevărat mult iubitor şi, pentru că-L recunoşti multmilostiv şi iertător, te va căuta El singur, te va găsi, te va îmbrăţişa, te va lua pe umerii Lui şi te va duce la stână şi te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, nu L-ai părăsit.
Părintele Arsenie Papacioc, Sfinţi şi mari duhovnici despre exorcizare şi tămăduire, Editura Sophia – fragment