Nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu bucurie

Un creştin cu viaţă bună a bătut la uşa Mântuitorului să-i deschidă. Şi a întrebat: „Cine este acolo?“. „Un creştin iubitor al Tău“. „Nu se poate. Nu eşti pregătit. Nu-ţi deschid!“. Îngrijorat, foarte îngrijorat, şi-a dat seama de ce. Pentru că el trăise o viaţă creştină cum a ştiut el. Trebuie să fac o paranteză: smerenia s-a cam raţionalizat. A trecut într-un fel de obicei speculat, după cum se spune: „E smerit, mândruleţul!“. S-a frământat el: „Care ar putea să fie motivul pentru care nu mi-a deschis?“. Şi, frământându-se, a intrat într-o smerenie autentică, căci nu e uşor să te frămânţi când nu te primeşte Hristos, mai ales pentru un om care crede şi trăieşte în Hristos, cu nădejdea veşniciei alături de Hristos. Şi s-a dus smerit şi a bătut la uşă. „Cine este acolo?“. „Tu eşti“, a zis credinciosul. Mântuitorul i-a răspuns: „Dacă tu eşti Eu, intră!“. Avea aceeaşi identitate cu El! Cum spune Sfântul Simeon: „Dumnezeu se adună cu dumnezeii, după har“.

Nu poţi lupta împotriva mândriei, decât dacă te smereşti. Adică ţi-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai şi obrazul celălalt. Acum nu-i uşor să dai şi obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu bucurie. Pentru că ar fi suferit orice pentru Hristos. Bucuria suferinţelor noastre din închisori şi din lanţuri era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânţi, care primeam lovituri. Au fost înfrânţi cei care ne-au lovit.

Ne  vorbeşte  Părintele  Arsenie, Volumul 1, Editura Episcopiei Romanului,  1996 – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *