Noi nu putem păstra harul, întotdeauna îl pierdem…
Noi nu putem păstra harul, întotdeauna îl pierdem. Dar trebuie să încercăm mereu să-l redobândim.
Dumnezeu, Însuși, îngăduie ca noi să-l pierdem, pentru ca să nu ne punem încrederea în noi înșine, ci în El, Care poate să învie și morţii. Nu e nimic mai statornic în viaţa aceasta decât nestatornicia.
Ne ridicăm și cădem tot timpul pentru a învăţa o lecţie foarte preţioasă: că mântuirea cea mare, pe care ne-a adus-o Dumnezeu, nu este meritul nostru, ci darul Lui.
Și, când învăţăm lecţia aceasta, atunci suntem smeriți cu duhul, și devenim mai statornici în a păstra harul Domnului.
Arhimandritul Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful – fragment