Noi credem că ne e bine atunci când nu avem necazuri şi că ne e rău când ne doare ceva

Iubirea noastră este bolnavă. Noi credem că ne e bine atunci când nu avem necazuri şi că ne e rău când ne doare ceva, când avem necazuri. Din cauza acestei defi­niţii proaste a iubirii, a binelui, iubim prost. Noi credem că-i iubim pe cei de lângă noi dacă-i ferim de rele, de necazuri. E o proastă/falsă iubire şi păguboasă. Sigur, trebuie să-i învăţăm, mai ales dacă am fost numiţi în responsabilitatea asta, dacă suntem părinţi sau profesori sau stareţi, duhovnici, şi cred că acesta-i gândul care acum, zilele astea, a apărut în sărmana mea minte: trebuie doar să-i ajutăm să-şi asume răspunderea. Tu vei vedea! Este cuvânt de la Dumnezeu. Tu vei vedea şi să-ţi dea Dum­nezeu să-ţi fie spre folos. Pentru că Mântuitorul spune: „Veniţi şi vedeţi!”. Vino şi vezi! Altfel, dacă omul este adus cu forţa, se împotriveşte, închide ochii, nu vede ni­mic şi chiar dacă îi ţine deschişi, îi ţine deschişi asupra unei alte perspective şi vede altceva…

Nu ne rămâne decât să avem încredere în Dumnezeu! Ce-o să se întâm­ple cu copilul tău, care se duce la discotecă chiar dacă tu nu-l laşi: poate să fie rănit, poate să fie bătut, poate să fie violat, dar dacă el vrea la discotecă, tu să-i spui: „Eu nu vreau să te las, pentru că mie mi-e frică pentru viaţa ta, mi-e frică să nu păţeşti asta sau asta sau asta, dar dacă ţie nu ţi-e frică, du-te, şi să-ţi asumi asta. Poţi să-ţi asumi asta?”. Atunci, copilul poate că va înţelege ce este cu tine şi poate nu-şi va asuma asta şi se va potoli. Nu ştiu dacă sub forma asta, dar să ne ajute Dumnezeu, pentru că eu vreau să învăţ asta. Să dăm voie oamenilor să-şi trăiască lecţiile pe care şi le pregătesc. Să nu le zicem să lip­sească de la şcoală pentru că s-ar putea să ia nota patru.

Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013 – fragment