Motivele pentru care nu se roagă creștinii

1. Timpul. În permanență întâlnesc oameni care spun: “Nu am timpˮ; iar răspunsul meu a fost următorul: “Câte minute ai creat tu în univers ca să ți le atribui ție și să spui că e timpul tau? Timpul este numai al lui Dumnezeu. Și așa, din tot cât ți-a dat, trebuie să-i dai și lui măcar cum spunea fariseul în Evanghelie zeciuiala, un minut la o oră, dacă nu zece minute la o oră, în care să se vadă că încerci să concretizezi comunicarea cu Dumnezeu.ˮ

2. Neobișnuința cu rugăciunea. Omul e învățat să se închine din rutină. E învățat să zică din fugă “Doamne-ajută!ˮ, indiferent că e la furat, la serviciu sau într-o călătorie. El își atribuie acea rugăciune scurtă, “Doamne, ajută-mă să reușesc…ˮ, și prin asta crede că a spus tot.

3. Lipsa de patrimoniu cultural bisericesc. Încă nu există la îndemâna credincioșilor acel material pedagogic, deși librăriile și bibliotecile sunt pline de carte religioasă, care să fie pe învățătura sau pe mintea creștinului, ca un abecedar al dreptei credințe cum sunt cărțuliile alea, zece sau unsprezece ale părintelui Cleopa care dă diferite pilde practice. Adică niște abecedare de credință. Mai mult decât atât, cateheza preotului din parohie trebuie să explice concludent omului ceea ce înseamnă legătura între om și Dumnezeu prin rugăciune, ce înseamnă comunicarea cu Dumnezeu prin rugăciune. Creștinul privește rugăciunea ca pe o obligație, cum ar fi o normă în plus în codul penal sau în codul civil. Cum m-a întrebat odată o doamnă “Dar de ce tocmai douăsprezece icoase și ultimul trebuie să-l mai repet odată?ˮ Și i-am zis: “Dacă vrei, repetă-l de două ori!“.

Un alt lucru care stă la baza lipsei de rugăciune este obișnuința clericilor de a comunica creștinilor acele canoane scurte și simbolice pe care noi le întâlnim în bisericile de parohie, când, pentru păcatele spovedite, preotul, în loc să-i spună creștinului să citească o catismă din Psaltire, un număr de Tatăl Nostru, un număr de Psalmul 50, un Acatist al unui sfânt ajutător, un Canon de pocaință sau al Îngerului păzitor, el îi spune să aprinda câteva lumânari, să cumpe re câteva prescuri ori îi zice: “Mergi acasă, am pus la pomenit, se rezolvă, stai liniștit…ˮ

Danion Vasile, Mângâiere și mustrare – Ne vorbește Părintele Calistrat de la Bârnova, Editura Sophia, București – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *