Maica Domnului, arată-te a-mi fi mamă!
De la început Dumnezeu a creat pe om cu această puternică şi mult discutată însuşire – „voinţă liberă”. Aceasta ni se cere mai întâi: să vrem să biruim ispitele. Şi, mişcând, va veni neîntârziat harul.
Rugându-ne intens lui Dumnezeu, voind şi ostenindu-ne mereu, harul nu va lipsi de la noi. Iată unde este taina de început şi de totdeauna a biruinţei noastre. Harul este de natură divină – „energie necreată”, spune Sfântul Grigorie Palama.
Din primii paşi spre viaţa monahală, plină de taine şi înţelesuri preafrumoase, noul începător este bine să-şi îndrepte inima şi să-şi însuşească o aleasă evlavie, nedifuzată şi nădăjduită către Maica Domnului. Apoi, mereu, cu bucuria în inimă, să se recunoască a-i fi un fiu iubitor şi nevinovat şi Maica Domnului îi va arăta cu prisosinţă cât de mult se va bucura a-i fi Mamă.
O fiică îmbunătăţită se ruga Maicii Domnului, zicând: „Maica Domnului, arată-te a-mi fi mamă!” Iar, Maica Domnului i-a răspuns: „Arată-te a-mi fi fiică!”
Ne vorbește Părintele Arsenie, volumul 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010 – fragment