Iubiți pe Hristos, Care vă iubește, și veți vedea cât de fericiți veți fi

Cu foarte, foarte mulți ani în urmă, în ajunul Teofaniei, el s-a dus după obicei să binecuvânteze casele cu apă sfințită. Cum intra din casă în casă, a intrat, fără să-și dea seama într-o casă cu reputație proastă. În momentul în care a început să cânte „ Mântuiește, Doamne, poporul Tău…” și să binecuvânteze, stăpâna casei i-a zis:

‒ Nu, nu, nu e drept ca ele să sărute crucea.

Atunci, Părintele Porfirie a replicat:

‒ Nu știu dacă e drept ca ele sau dumneavoastră să nu sărutați crucea.

Acele femei au sărutat crucea și Părintele Porfirie a stat cu ele puțin de vorbă. Le-a vorbit despre dragostea pentru Dumnezeu, care era subiectul său preferat.

Văzând chipul de sfânt al Părintelui Porfirie, femeile s-au schimbat în interior. Acest lucru s-a petrecut mai ales când le-a spus: „Iubiți pe Hristos, Care vă iubește, și veți vedea cât de fericite veți fi. Dacă ați ști numai cât de mult vă iubește Hristos. Faceți un efort și iubiți-L și voi”.

Părintele Porfirie știa că dacă aceste femei ar fi ajuns să-L cunoască pe Hristos și să-L iubească, deoarece cunoașterea conduce la iubire, atunci ar fi abandonat mizerabila profesiune pe care o practicau.

Klitos Ioannidis, Părintele Porfirie. Mărturii și experiențe, Editura Bunavestire

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *