Iubeşte pe vrăjmaşii tăi! Fii făcător de minuni

Ce este o minune? Minune se numeşte ceea ce este mai presus de fire; căci ceea ce este după fire, nu este minunat, de lucrul acela nu se miră nimeni şi pe acela nimeni nu îl numeşte minune; însă dacă ceva anume întrece puterea firii, atunci aceasta este o minune adevărată. Nu este minune faptul că focul, care a ieşit din cuptorul din Babilon, i-a ars pe slujitorii caldei ce se aflau lângă el; căci focului îi este specific să ardă şi este firesc ca oamenii să fie arşi de foc; minune este faptul că focul nu a putut să îi atingă pe cei trei tineri care se aflau înăuntrul cuptorului şi să îi mistuie. Nu este minune dacă cineva îi iubeşte pe cei ce îl iubesc pe el, căci acest lucru este firesc; însă este minune dacă cineva îl iubeşte pe vrăjmaşul său, căci acest lucru este mai presus de fire. În realitate, omul, prin natura lui păcătoasă, nu îndură jignirile – oricine poate vedea aceasta atât în sine însuşi cât şi în ceilalţi. Uneori i-ar părea mai bine să moară decât să îndure o jignire din partea cuiva. Dacă pentru noi este firesc să nu ne iubim vrăjmaşii, atunci nu reiese tocmai de aici că iubirea pentru vrăjmaşi este un lucru mai presus de fire, minunat, şi de aceea cel ce îi iubeşte pe vrăjmaşii săi este, într-adevăr, făcător de minuni.

Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viața și omiliile, Editura Egumenița, Galați – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *