Îndată ce ieşim din biserică uităm tot, şi evlavia noastră, şi milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi

Cine n-a fost să îl întâmpine pe Domnul atunci când a intrat în Ierusalim ca un împărat şi cine n-a strigat atunci: „Osana, Fiul lui David” ?! Dar n-au trecut decât patru zile şi acelaşi popor, cu aceeaşi limbă, striga: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!”. Uimitoare prefacere! Dar ce să ne minunăm? Nu facem şi noi acelaşi lucru atunci când după primirea Sfintelor Taine – Trupul şi Sângele Domnului – îndată ce ieşim din biserică uităm tot, şi evlavia noastră, şi milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi, şi ne lăsăm, ca şi mai înainte, în voia faptelor iubirii de sine: la început „neînsemnate”, apoi mai mari, şi poate că, mai înainte chiar de a trece patru zile, măcar că nu vom striga altuia: „Răstigneşte-L!”, îl vom răstigni pe Domnul în noi înşine. Şi toate acestea Domnul le vede şi le rabdă!

Slavă îndelungii Tale răbdări, Doamne!

Sfântul Teofan Zăvorâtul