În Dumnezeu nu este „nici schimbare, nici umbră de mutare

Taina Sfintei Treimi este taina cea mai adâncă a Dumnezeirii. Dumnezeu nu putea să dezvăluie această taină popoarelor fără de Lege; nu putea să o dezvăluie nici prin Lege. Nici prin oameni. Nici prin prooroci. Prin gura profeţilor pe care i-a
ales El vestea cu îndeajunsă limpezime doar pogorârea Fiului Său pe pământ, prin care „pământul se va umplea de cunoştinţa slavei Domnului, întocmai ca apele care acoperă sânul mării” (Avacum 2, 14; s. 11, 91). Iar învăţătura cea mai de seamă, cunoştinţa slavei lui Dumnezeu în Sfânta Treime, al căreia unul din nume este Iubire, ne-a dezvăluit-o Însuşi Fiul lui Dumnezeu.
Tatăl cel veşnic iubeşte pe Fiul şi pe Duhul Sfânt.
Fiul cel veşnic iubeşte pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt iubeşte pe Tatăl şi pe Fiul.
Într-o unitate de nepătruns, fără despărţire şi fără amestecare. Netrupeşte, duhovniceşte. Din veşnicie în veşnicie, fără început, fără sfârşit, fără schimbare, fără creştere, fără scăzământ, fără timp, fără spaţiu, fără nimic din afară.
Să-ti închipui pe Dumnezeu fără Fiu, sau să ţi-L închipui fără iubire – totuna-i. Fiindcă iubirea trebuie neapărat să se răsfrângă asupra cuiva. Doar ştii prea bine, fiica mea, că atunci când careva dintre noi spune „iubesc”, noi şi întrebăm – şi întrebarea se naşte de la sine: „Pe cine?” Pe cine să iubească Dumnezeu din veşnicie, mai înainte de a fi lumea, dacă nu pe Fiul Său? Oare la zidirea lumii a început El să iubească? Oare atunci abia a început să aibă El în Sine Însuşi iubirea? A câştigat Dumnezeu ceva din zidirea lumii? Ceva ce să nu fi avut El înainte, ceva care să-i fi adus Lui vreo schimbare? Doar e cu totul lipsit de noimă un lucru ca acesta, şi împotriva Sfintei Scripturi, care prin descoperire de sus ne învaţă că în Dumnezeu nu este „nici schimbare, nici umbră de mutare”.

Episcopul Nicolae Velimirovici, Casiana – Învățătura despre iubirea în Hristos