În Crezul de la Niceea noi mărturisim: „Cred întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”. Ce înseamnă aceste cuvinte?

Una înseamnă că Biserica este una, singură, fiindcă Dumnezeu este unul. „Un trup şi un Duh … o nădejde … un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor” (Efes. 4, 4-6). În marea Sa rugăciune arhierească, Iisus s-a rugat ca Biserica să fie „una”, aşa cum El şi Tatăl sunt una (Ioan 17, 22).
Sfântă. Biserica este sfântă fiindcă Domnul nostru a făcut-o astfel. „Şi Hristos a iubit Biserica, şi pe Sine S-a dat pentru ea, ca să o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt şi ca să o înfăţişeze Sieşi, Biserica slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană” (Efes. 5, 25-27). Şi nu numai că Biserica este sfântă, dar ea ţinteşte să ne facă şi pe noi sfinţi, adică deosebiţi de lume, după voia lui Dumnezeu.
Sobornicească. Biserica Ortdoxă este sobornicească, adică întreagă, fiindcă a păstrat întregul credinţei lui Hristos peste veacuri fără a adăuga sau a scoate ceva din acea credinţă dumnezeieşte descoperită. Din această pricină a ajuns a fi cunoscută ca Biserica „Ortodoxă”, adică Biserica ce a păstrat dep1ina şi adevărata credinţă a lui Hristos. Creştinii ortodocşi cred că Biserica, ce are pe Însuşi Hristos drept cap şi care este templul Duhului Sfânt, nu poate rătăci. Glasul ei este glasul lui Hristos în lumea de astăzi. Cuvântul Ortodox se aplică Bisericii Ortodoxe spre a arăta că ea a păstrat adevărata „credinţă dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 1, 3). Sobornicească înseamnă şi faptul că Biserica este universală. Ea cuprinde toţi oamenii, întregul pământ. „Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat” (Ioan 3, 16). Tot aşa cum nu se află deosebire înlăuntrul dragostei lui Dumnezeu, la fel şi Biserica îşi întinde braţele către lume, „unde nu este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber” (Col. 3, 11). Dragostea lui Dumnezeu este atotcuprinzătoare; tot aşa, Biserica este sobomicească. Apostolească. Biserica e apostolească fiindcă învaţă ceea ce au învăţat Apostolii şi îşi poate înfăţişa existenţa în chip istoric până la Apostoli. De pildă, Biserica creştină a Greciei a fost întemeiată de Apostolul Pavel în primele sale călătorii de propovăduire. Epistolele sale către corinteni, tesaloniceni, filipeni au fost scrise bisericilor pe care le întemeiase în acele cetăţi greceşti. Biserica întemeiată de el acolo nu şi-a încetat nicicând existenţa. Astăzi e cunoscută ca Biserica Ortodoxă Greacă. Apostolul Petru a întemeiat biserica din Antiohia, care există până azi ca Biserica Ortodoxă Antiohiană. Alţi Apostoli au întemeiat Biserica din Ierusalim, Alexandria şi Cipru. Biserica Ortodoxă Răsăriteană a existat în acele locuri încă din zilele Apostolilor. Din acele cetăţi şi ţinuturi, propovăduitorii au dus Evanghelia, Vestea cea Bună a lui Iisus, în alte ţări: Rusia, Ucraina, Serbia, România, Bulgaria etc. Această familie de Biserici autocefale e cunoscută azi ca Biserica Ortodoxă Răsăriteană.
Astfel Biserica Ortodoxă este continuarea legiuită şi istorică a Bisericii de la început. Ea are aceeaşi credinţă, acelaşi duh, aceeaşi vieţuire. „Aceasta e credinţa apostolească, aceasta e credinţa Părinţilor, aceasta e credinţa ortodoxă, această credinţă a întemeiat lumea” (Vecernia Duminicii Ortodoxiei). Biserica este atât văzută, cât şi nevăzută. Biserica văzută este Biserica Luptătoare, pe pământ. Biserica nevăzută este Biserica Biruitoare, în ceruri, „Ierusalimul cel ceresc … zeci de mii de îngeri în adunare sărbătorească … Biserica celor întâi născuţi cari sunt scrişi în ceruri” (Evr. 12, 22-23). Hristos a făgăduit că porţile iadului nu vor birui Biserica (Matei 16, 18) şi că El va fi cu ea până la sfârşitul veacului (Mat. 28, 20). Sfântul Pavel numeşte Biserica „stâlp şi temelie a adevărului” (I Tim. 3, 15).

Anthony M. Coniaris, Introducere în credința și viața Bisericii Ortodoxe