„Ia seama ca nu cumva, din pricina ținerii de minte a răului, să mergi în iad!”

Odată, Sfântul Dionisie a ajuns în insula Creta și a locuit în casa unui preot care se numea Carpos. Acest preot se afla în dușmănie cu un păgân, care-l trăsese la idolatrie pe un creștin. Preotul se ruga la Dumnezeu ca să-i ia de pe pământ pe amândoi: și pe idolatru, și pe creștinul apostat, pentru că reprezentau o primejdie de moarte pentru turma lui.
Acestui preot i s-a întâmplat un lucru uimitor, pe care l-a povestit el însuți vizitatorului său vestit, Sfântului Dionisie.

În timpul nopții, când se ruga, casa a fost cuprinsă de cutremur. Acoperișul s-a deschis și prin el s-a văzut toată noaptea cerul. Astfel, L-a văzut pe Hristos șezând pe tron, înconjurat de miriade de îngeri. Lumina cobora din cer până la temelia casei. Pământul se rupsese în două, dând naștere unei mari prăpastii întunecate. Pe marginea prăpastiei stăteau înfricoșați cei doi idolatri. Din străfundurile acesteia șuierau șerpi, care când se încolăceau pe picioarele idolatrilor, când șuierau, când îi loveau cu cozile, ca să-i arunce în abis.

Preotul a început să se întristeze văzând că idolatrii nu căzuseră, nu fuseseră încă înghițiți de genune. Deci și-a ridicat privirea către ceruri și L-a văzut pe Hristos ridicându-Se degrabă de pe tronul Său strălucitor și coborându-Se împreună cu îngerii pe marginea prăpastiei, gata să-i salveze pe nefericiți. După aceea, s-a apropiat de preot Și-a întins asupra lui mâna dreaptă și i-a zis:
„Eu sunt gata să pătimesc și să sufăr de mii de ori pentru mântuirea tuturor oamenilor și ție nu-ți este milă de pieirea fraților tăi?” Și a adăugat: „Ia seama ca nu cumva, din pricina ținerii de minte a răului, să mergi în iad!”

De atunci preotul Carpos n-a mai ținut minte răul, că acești doi oameni l-au atins cu ceva, că l-au ocărât, că „l-au tâlhărit”, ci a luat seama la credința lui, la ceea ce Hristos l-a înștiințat dinainte: „Ai grijă, ca nu cumva, din pricina ținerii de minte a răului, să mergi în iad.”

Același lucru este valabil pentru fiecare din noi, care-i urâm pe necredincioși, pe idolatri, pe eretici, și vrem pieirea lor. Să luăm aminte, ca nu cumva, din pricina ținerii de minte a răului, să mergem în iad.

Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! Arta împăcării cu tine și cu ceilalți, Editura Tabor, București 2011 – fragment