Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare

Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul. Recunoaşte-L mai departe pe Stăpânul tău milostiv, că nici o nenorocire nu înseamnă ceva, dacă ai credinţă de stâncă. Nu te deznădăjdui cu nici un chip. Satana, şi poate slăbiciunea ta, te-au înşelat, dar inima nu i-ai dat-o lui şi numele lui Dumnezeu din tine nu l-ai şters. Aşa păcătos cum eşti, Dumnezeu e cu adevărat mult iubitor şi, pentru că-L recunoşti, mult milostiv şi iertător.

Te va căuta El singur, te va găsi, te va îmbrăţişa, te va lua pe umerii Lui, te va duce la stână şi te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, nu L-ai părăsit. Aceasta este o mare poziţie duhovnicească şi atunci marile tale căderi în viaţă rămân simple accidente.

Recomand o nesfârşită veselie sufletească în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi-n respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte. Deci, o stare de stăpân asupra ta şi de veselă liniştire, chiar dacă te-ai înnoroit, că oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai şi numai de la diavol.

Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogătie nu stii ce să faci si o risipesti. Si, din prudență, nici nu te stăpânește acest har, dar vine unde-i liniștire sufletească, unde ființa noastră transformă ca un mare aparat de reacție acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile tale de a mișca, de a te împlini, si uite așa ajungi la măsura omului desăvârșit, ca să nu vorbesc chiar să fii un dumnezeu după har, bine înțeles.

Dacă îţi creează starea această de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouale; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti in stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul acesta: „Stai, că este ceva drac aici!” Şi nu acceptaţi.

Mai ales nu vă descurajaţi. Aici este toată lupta subtilă a sfintelor noastre paterice şi o mare taină a vieţii duhovniceşti, de a ne ridica, de a nu rămâne sub piatra grea şi îngrozitoare a căderii. Cuvânt mare vă spun, în ordinea cea mai duhovnicească, nici nu mai există cădere, există numai ridicare.

Nici o nenorocire nu înseamnă ceva şi nimic nu este pierdut, atâta timp cât credinţa rămâne în picioare, cât timp capul se ridică din nou şi sufletul nu abdică.

Părintele Arsenie Papacioc 

Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde – Antologie alcătuită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Sofia, Bucureşti 2008fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *