Ei sunt însoţitorii noştri, modelul nostru de-a lungul postului

Numai aceia care „se bucură în Domnul” şi pentru care Hristos şi împărăţia Sa reprezintă cea mai de seamă dorinţă şi bucurie a vieţuirii lor pot să accepte bucuroşi lupta împotriva răului şi a păcatului şi pot fi părtaşi la biruinţa cea din urmă. De aceea, dintre toate categoriile de sfinţi, numai martirii sunt invocaţi şi lăudaţi prin cântări aparte în fiecare zi a Postului. Aceasta pentru că martirii sunt în mod deosebit aceia care L-au iubit pe Hristos mai mult decât orice altceva în această lume, mai mult decât viaţa lor însăşile, care s-au bucurat atât de mult în
Hristos încât au putut spune precum Sfântul Ignatie al Antiohiei, care, pe patul de moarte fiind, a spus: „Acum încep să trăiesc…” Ei sunt martirii împărăţiei lui Dumnezeu pentru că aceia care au văzut-o şi au pregustat-o sunt capabili de această ultimă ofrandă. Ei sunt însoţitorii noştri, modelul nostru de-a lungul postului, iar acesta — Postul — este lupta noastră pentru biruinţa dumnezeiescului, cerescului şi eternului în noi.
Alexander Schmemann, Postul cel Mare