Despre omul sfânt și omul obișnuit

Omul sfânt nu se cruţă pe sine; el nu se teme de suferinţă. Noi toţi am dori să fim sfinţi, dar fără să facem mari eforturi. Atunci când este cazul să sacrificăm ceva, noi ne retragem şi ne izolăm de tot ce ni se pare că poate dăuna bunăstării şi confortului nostru. În rezultatul acestei autoconservări, noi nu numai că încetăm a ne dezvolta, ci şi degradăm.

În acest sens suntem asemenea coralilor. Fiind foarte firavi, coralii, pentru a-şi salva viaţa, îşi acoperă corpul cu un strat solid. Dar tocmai acest strat, încorsetându-i, când se solidifică, îi face să moară.

Părintele Alexandru Iamandii

153: Veniti de prânziți, Editura Cu drag, Chişinău, 2012 – fragment