Dar cine este cu Domnul?

Cel ce trăieşte şi făptuieşte în duhul Lui; cel care nu-şi îngăduie nici gânduri, nici simţăminte, nici dorinţe, nici hotărâri, nici cuvinte, nici fapte care să fie neplăcute Domnului şi potrivnice poruncilor şi hotărârilor Sale învederate.

Cel ce trăieşte şi făptuieşte altfel, acela nu este cu Domnul; prin urmare, nu adună, ci risipeşte. Dar ce risipeşte? Nu doar puterile şi timpul, ci şi ceea ce adună. De pildă, nu adună bogăţie cu Domnul cel care o adună fără să facă parte altora, precum şi cel care cheltuie averea adunată parte pentru huzur, parte pentru danii izvorâte din slava deşartă, parte pentru moştenitori. Pe cealaltă lume va apărea cu mâna goală şi va fi acolo cel mai sărman dintre sărmani. Dimpotrivă, adună cu Domnul cel ce prin mâinile săracilor şi nevoiaşilor trimite cele agonisite în vistieriile cele veşnice.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *