Da, încalc cerința de a respecta legea, însă voiesc să mă asculți!

Nerușinarea cea de laudă nu se poate întâlni ușor. Numai în cazuri de mare luare aminte de sine și jertfire de sine. În aceste situații este cu putință să se facă primită „nerușinarea cea de laudă”, în special din pricina mărinimiei celui ce este provocat (adică a lui Dumnezeu).

Nerușinarea este încălcarea rușinii și cerința stăruitoare de a pune în lucrare călcarea de lege. Da, iată, încalc cerința de a respecta legea, însă voiesc să mă asculți! Am înfățișat sensul laudei acestei cereri, pe care numai eroii milostivi și compătimitori o pot înfățișa.

Domnul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, este „victima” propriei noastre nerușinări și îndărătnicii, și iată că Îl facem  să cedeze și Îi revocăm hotărârea dintâi. „Da, Doamne al meu, îmi mărturisesc vina. Propriei mele ticăloșii și nepăsări se datorează greșelile și poticnelile mele. Însă mă pocăiesc și cad cu fața la pământ, mă rog și Te chem întru ajutor; lasă-mi greșelile mie, păcătosului, iartă-mă, nu-mi ține seamă vinovăția și călcarea de lege. Nu mă preda certării cuvenite și pedepsei care mi se potrivește. Întinde-Ți mila Ta și acoperă-mă, ca să nu mai ispitesc și iarăși să Te pornesc spre mânie”.

Trebuie să folosim această „nerușinare de laudă”, așa cum a făcut văduva, la care se referă Domnul nostru, care prin continua supărare l-a silit pe judecătorul cel nepăsător să o ia în seamă și să-i facă dreptate.

Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos – fragment