Cuviosul Paisie Aghioritul: Încetați să lucrați duminicile şi sărbătorile, ca să nu vă ajungă nenorociri în viaţă

Întotdeauna le spun mirenilor să înceteze de a mai lucra duminicile şi sărbătorile, ca să nu-i ajungă nenorociri în viaţă. Fiecare îşi poate rândui treburile, astfel încât să nu le facă în duminici şi sărbători.

Principalul este sensibilitatea duhovnicească. Dacă există sensibilitate, se pot afla soluţii pentru toate. Şi chiar de s-ar păgubi puţin din pricina unor schimbări ale treburilor lor, vor primi îndoită binecuvântare. Dar mulţi nu înteleg aceasta. Nu merg nici la Sfânta Liturghie. Sfânta Liturghie sfinţeşte. Dacă creştinul nu merge duminica la biserică, cum se va sfinţi?

Din păcate, însă, oamenii încet-încet merg înspre a nu mai respecta nici sărbători, nici nimic. Vezi că si numele le schimbă, ca sa nu-si mai aduca aminte de sfinţi. Pe Vasiliki o fac Viki; pe Zoe, Zozo, spunand astfel de doua ori „Zoo”. Au pus sărbătoarea mamei, a lui mai, aprilie… Peste puţin vor spune: „Astăzi este sărbătoarea anghinarei, cealaltă a chiparosului, în cutare ziua de naştere a celui ce a inventat bomba atomică sau fotbalul”. Dar nu va lăsa Dumnezeu…

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, 2003 – fragment
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *