Creştinul desăvârşit se străduieşte să despartă cele duhovniceşti de cele trupeşti

Creştinul desăvârşit are o lumină interioară care arată toate ascunzişurile inimii lui, ajutându-l să-şi cunoască starea sufletului pentru desăvârşirea continuă. Aceasta este chibzuinţă duhovnicească ce testează conformitatea cu poruncile divine şi probează curăţia gândurilor, a dorinţelor, a înclinaţiilor şi a acţiunilor şi dă o direcţie cât mai bună în viaţa creştinului.

Cu ajutorul acestei lumini, creştinul vede şi ştie dacă, pe lângă cele duhovniceşti, în el se adună şi cele trupeşti sau nu, de exemplu: dacă alături de milostivire sau de prietenie se adaugă şi dragostea necurată; dacă pe lângă ospitalitate se adaugă şi dorinţa proprie de a se înveseli; dacă pe lângă chibzuinţă se adaugă viclenia; pe lângă dreptate, cruzimea; pe lângă smerenie, lipsa de dorinţă în a sluji aproapelui; pe lângă speranţă, lenevia; pe lângă neprihănire, egoismul sau mânia; pe lângă mărinimie, mândria; pe lângă toate, vanitatea.

Creştinul desăvârşit ştie toate acestea şi se străduieşte ca, pe cât este posibil, să despartă cele duhovniceşti de cele trupeşti, pentru ca sufletul să-i fie curat şi luminat.

Episcopul Porfirie, Spovedania unui păcătos, Editura Sophia – fragment