Cercetaţi Scripturile, că ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine

Ce este Sfânta Scriptură?

Sfânta Scriptură sau Biblia este colecţia cărţilor numite ale Vechiului şi ale Noului Testament, scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, într-un răstimp de aproape 1500 de ani, adică de la Moise (cca. 1400 înainte de Hr.) până la autorul Apocalipsei (cca. 100 după Hr.). Aceste cărţi sunt comoara cea mai preţioasă de lumină si mântuire pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. Biserica le păstrează ca pe un odor de mare pret şi le foloseşte ca pe un izvor de apă vie din care soarbe învăţătura cea dumnezeiască.

De ce Sfânta Scriptură se mai numeşte şi Biblie?

Cuvântul „Biblie” este de obârşie grecească şi înseamnă „cărţi” sau „carte”. „Cărţile” sau „cartea” Sfintei Scripturi şi-au păstrat de-a lungul veacurilor numele grecesc de Biblie, atât pentru ca Sfânta Scriptură a fost scrisă o bună parte în limba greacă, cât şi pentru că, la început, în primele veacuri ale creştinismului, învăţătura cuprinsă în ea a fost propovăduită mai ales în graiul grecesc, aşa cum arată documentele timpului, îndeosebi Sfânta Tradiţie. Acest cuvânt, Biblie, care e cel mai întrebuinţat, atât de creştini cât şi de necreştini, înfăţişează deci Sfânta Scriptură ca pe o carte în sine, singura care de-a lungul istoriei şi-a păstrat acest nume fără alt adaos şi pe care noi credincioşii o socotim cartea mai presus de toate celelalte cărţi, cartea cărţilor, cartea pe care, dacă n-o putem numi cea mai mare ca întindere, o putem numi cea mai preţioasă, pentru cuprinsul şi roadele ei în sufletele noastre.

Prin ce se deosebeşte Sfânta Scriptură de celelalte cărţi?
1) Sfânta Scriptura se poate citi cu cel mai mare folos de oricine: învăţat sau neînvăţat, din orice parte a lumii. Ea cuprinde învăţături mântuitoare şi folositoare, căci ne vorbeşte despre Dumnezeu şi despre mântuirea noastră în comuniune cu Dumnezeu prin Hristos, cu ajutorul harului Duhului Sfânt. «Iar scopul şi rostul Sfintei Scripturi este, spune Sfântul Atanasie cel Mare, acea vestire îndoită despre Mântuitorul: ca El a fost pururea Dumnezeu şi Fiu, fiind Cuvântul şi strălucirea şi înţelepciunea Tatălui; şi ca pe urmă, luând trup pentru noi din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, S-a făcut om. Iar această îndoită vestire se poate afla, urmărind-o în toată Scriptura de Dumnezeu insuflată» cum Însuşi Domnul a spus: „Cercetaţi Scripturile, ca ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39)17bis. Ea ne învaţă apoi cum să trăim după voia lui Dumnezeu, adică bine, în înţelesul cel mai deplin al acestui cuvânt. Sfânta Scriptură spune numai adevărul, căci Duhul Sfânt n-a înşelat pe slujitorii Săi, proorocii. Oamenii nu puteau cunoaşte prin firea şi prin mintea lor lucruri aşa de mari şi de dumnezeieşti, ci numai printr-un dar coborât de sus asupra oamenilor sfinţi.

2) Sfânta Scriptură are o unitate desăvârşita. Acelaşi suflu dumnezeiesc se simte la citirea tuturor cărţilor ei, deşi acestea sunt deosebite între ele din punct de vedere al conţinutului şi al formei de exprimare. Fiind dată prin Sfântul Duh, Sfânta Scriptură cuprinde adevărul. Nimic nedrept sau prefăcut nu se află într-însa.

Sfânta Scriptură nu se contrazice, cum se contrazic învăţătorii şi scrierile păgâne. Daca scrierile Proorocilor sunt de acord cu Evangheliile, este pentru că toţi au vorbit însuflaţi de un singur Duh, al lui Dumnezeu.

3) Sfânta Scriptură are o putere covârşitoare, prin care a prefăcut şi preface nenumărate suflete păcătoase în sfinţi. Sfântul Apostol Pavel zice despre deosebita putere a Sfintei Scripturi: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi este judecător cugetelor şi gândurilor inimii)” (Evr. 4, 12). Fericitul Ieronim, mare traducător şi tâlcuitor al Sf. Scripturi, se pronunţă astfel: «Te rog spune-mi ce e mai sfânt ca acest cuvânt (al lui Dumnezeu)? Ce e mai plăcut ca această plăcere? Ce mâncări, ce feluri de miere sunt mai dulci decât cunoaşterea înţelepciunii lui Dumnezeu, decât pătrunderea în locurile Sale ascunse, decât privirea la ideea Ziditorului şi la cuvintele Stăpânului tău…, decât ca aceste cuvinte ale Stăpânului, pline de înţelepciune duhovnicească, să înveţe pe oameni! Aibă ceilalţi averile lor, beie din cupe împodobite cu pietre preţioase, strălucească în stofe de mătase…, fie neputincioşi în a-şi răpune bogăţiile prin felurite plăceri! Desfătarea noastră să stea în a medita la legea Domnului ziua şi noaptea, a bate la uşa care ni-i deschisă, a primi pâinile Sf. Treimi şi a merge pe valurile vieţii, având pe Domnul călăuză»

Învățătura de credință creștină ortodoxă, Editura Apologeticum, 2006