Care este scopul vieții?

Omul s-a învrednicit de un mare dar de la Domnul – raţiunea. Astfel, devine capabil sã pãtrundã în legile naturii, se ridicã mai sus ca pãsãrile, strãbate cosmosul şi adâncurile mãrii, comunicã de la distanţã şi impune puterile naturii sã-i slujeascã.

Dacã succesele omenirii în plan exterior şi raţional sunt atât de evidente şi substanţiale, cu ce se poate lãudã privind desãvârşirea în plan spiritual? Omul şi-a creat o viaţã confortabilã din punct de vedere material, dar şi-a gãsit liniştea lãuntricã, a învãţat legile vieţii duhovniceşti?

Scopul multor oameni se rezumã doar la hranã, îmbrãcãminte şi satisfacerea poftelor trupeşti. Unii încearcã sã slujeascã artei, ştiinţei, soluţionãrii unor probleme sociale.

Care este adevãratul scop al vieţii?

Scriptura ne dã un rãspuns foarte clar: „Cãutaţi mai întâi împãrãţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adãuga vouã” (Matei 6, 33). Aceastã împãrãţie nu este undeva departe, dar înlãuntrul nostru (Luca 17, 21). Urmeazã sã luãm o cale asemenea Apostolului Pavel: „Una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând cãtre cele dinainte, alerg la ţintã, la rãsplata chemãrii de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus” (Filipeni 3, 14). Astfel, creştinul nu trãieşte pentru sine, ci pentru Hristos.

Viaţa necesitã o permanentã purificare de pãcate şi patimi prin pocãinþã şi creştere virtuoasã. Viaţa e un enorm laborator în care sufletul se pregãteşte sã ajungã la cer. Viaţa este dobândirea Duhului Sfânt. Sufletul care este înrudit cu Hristos nu poate sã nu doreascã asemãnarea cu El. Prin cunoaşterea Domnului ne putem cunoaşte personalitatea noastrã umanã în complexitatea ei.

Scopul vieţii omeneşti constã în schimbarea sufletului prin efort lãuntric: pocãinţã, rugãciune, milostenie, post etc. Într-un suflet în care sãlãşluieşte Duhul Sfânt toate se schimbã: mândria, îngâmfarea – în smerenie, egoismul – în dragoste şi dãruire, desfãtarea – în abstinenţã. Iar unde sãlãşluieşte Domnul este şi adevãrata linişte şi fericire, inima se curãţã, se lumineazã cugetul, voinţa se întãreşte, se descoperã capacitãţile şi puterile sufleteşti, creşte virtutea.

Scopul vieţii este dobândirea veşniciei cu Domnul într-un „cer nou şi pãmânt nou”(Apocalipsa 21, 1).

Toate acestea sunt destinate nu doar unei anumite categorii sociale, unui neam sau epoci, ci tuturor celor care urmeazã şi trãiesc cu Hristos. În Împãrãþia sa Domnul îi cheamã pe toţi: „şi pe sãraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi…” (Luca 14, 21).

Cine a cunoscut viaţa sfinţilor, acela ştie cã sfinţenia nu este un vis. Dar cine poate deveni sfânt? Au ajuns şi pescarii din Galileea, tâlharii, desfrânaţii, împãraţii, ostaşii, ţãranii şi mulţi alţii. De ce nu putem ajunge şi noi?!

Drumul este deschis cãtre Împãrãţia lui Hristos şi ne este vestit Adevãrul. Avem experienţa de veacuri a Bisericii cu atâtea modele de sfinţi care trãiesc chiar printre noi. Toate acestea doar trebuiesc cãutate şi urmate.

Pe aceastã cale fiecare îşi va gãsi şi un bun prieten, îndrumãtor duhovnicesc, care îl va susţine drept şi-i va arãta drumul cel mai scurt.

Dar mai întâi sã înţelegem destinaţia şi scopul vieţii creştineşti, iar, cunoscându-le, sã le supunem toate acestui scop.

Pr. Octavian Moşin, material publicat în  Altarul Credinţei

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *