Bărbatul creștin își iubește femeia precum Hristos iubește Biserica
„Bărbatul crestin e perfect, e cel mai…”, si acum as fi putut însira o listă cu virtuti. Numai că bărbatul crestin nu e perfect… El nu e un om care nu poate gresi, ci e un om care tinde permanent să se apropie de modelul ideal.
Să prezint pe scurt acest model: e bărbatul care îsi iubeste femeia precum Hristos iubeste Biserica, si este plin de dragoste, de întelegere. Se poartă foarte delicat cu sotia sa, si îi este cap tocmai prin virtutile sale. El nu se impune drept cap al familiei, dar în mod natural virtutile si talantii săi îl impun. El nu are nevoie nici de tipete, nici de palme pentru a-si convinge sotia. El nu cunoaste alt limbaj decât cel al dragostei. Se întelege că atunci când un astfel de bărbat are o sotie mai putin credincioasă, o sotie mai cicălitoare, va avea parte si de esecuri. Strategia pe care o foloseste bărbatul crestin e aceea de a-si convinge sotia să facă în deplină libertate ceea ce trebuie. Sotul crestin nu impune, el respectă libertatea sotiei sale. El stie că e mai bine să renunte decât să îsi impună cu forta punctul de vedere.
Părintele Sofronie de la Essex spunea că orice ascultare ar face călugărul, dacă o face în silă, dacă o face cârtind în inima sa, pierde cununa. La fel se poate spune si despre sotiile care fac în silă ceea ce le cer bărbatii lor. Un sot crestin nu va căuta să fie stăpân, nu va căuta să se impună prin mijloace exterioare. Va prefera să facă el ceea ce sotia sa refuză să facă.
Ar fi multe de spus despre sotul crestin sau despre sotia crestină. Dar mă voi limita să precizez că atunci când se pregăteste pentru nuntă un tânăr crestin trebuie să se acomodeze cu pozitia sa de viitor sot. Trebuie să înteleagă că nu va avea voie să îi dea nici măcar o palmă sotiei sale. Nu e multumit de o ipostază atât de domoală? Nu are decât să refuze familia crestină. O familie nu poate fi crestină numai pe bucăti. Dacă într-o singură directie pierzi teren, nu esti pregătit pentru nuntă.
Bărbatul e cap femeii… Grea si apăsătoare răspundere.
Danion Vasile, Cartea nunţii, Editura Nemira, 2003 – fragment