Armele demonilor, care ne atrag spre rău, sunt cugetele rele
Armele demonilor cu care ne luptă şi care ne atrag spre rău sunt cugetele rele, stârnite de ei în inimile noastre. Aceasta vânează ei la noi. De câte ori voim, gândim, vorbim sau facem răul, de atâtea ori suntem biruiţi de ei.
De câte ori ne împotrivim lor, de atâtea ori îi înfrângem şi îl cinstim pe Dumnezeul nostru, Care cu milostivire ne cercetează şi ne încurajează, pentru a ne lupta cu ei, Care ne ajută să îi biruim, Care ne întăreşte ca să nu slăbim în luptă şi ne făgăduieşte cunună nestricăcioasă, pentru a rămâne până la sfârşit în luptă: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii.”
Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008 – fragment