Viața sfinților zilei

Sfânta Cuvioasă Teodora a trăit în Alexandria, Egipt, în timpul împăratului Zenon din Constantinopol (474-491). Părinții ei, bogați, au căsătorit-o de tânără, soțul său fiind un om bun și iubitor. Dar, fiind tânără și frumoasă, s-a lăsat ademenită de stăruințele unui tânăr și a căzut în desfrânare.

Cunoscându-și păcatul său, Sfânta Teodora s-a întristat și a început a se tângui cu amar. Apoi a intrat într-o mănăstire îmbrăcându-se în haine de bărbat, recomandându-se cu numele Teodor. După doi ani de pocăință au venit și ispitele, a fost acuzată că a lăsat însărcinată o femeie. Pentru că a primit învinuirea, familia femeii i-a adus copilul și Teodora l-a crescut timp de 7 ani, dar în afara mănăstirii, pentru că a fost alungată. Milostivindu-se însă călugării, au reprimit-o pe Cuvioasă în mănăstire.

Nu după mult timp, au găsit-o pe Teodora răposată în chilie și pe copil adormit de la plâns. Așa au știut călugării că este femeie. Soțul său, aflând acestea, a venit la mănăstire și a trăit până la moartea sa în chilia Sfintei Teodora.

Tot astăzi are loc pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Eufrosin bucătarul.

Acest cuvios s-a nascut din parinti tarani si fiind crescut fara de învatatura, a venit la mânastire. Si îmbracându-se în schima monahiceasca, s-a facut slujitor monahilor. Fiindca petrecea totdeauna în bucatarie ca un om simplu, era defaimat si luat în râs de catre toti monahii. Dar fericitul suferea toate defaimarile cu barbatia inimii si a cugetului si cu linistea gândului, fara a se tulbura cât de putin. Caci, cu toate ca era simplu dupa cuvânt, însa nu era simplu si cu întelegerea. Caci în mânastirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era si un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinta pentru ca sa-i arate Dumnezeu bunatatile, pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El.

Într-o noapte, dormind preotul, i se arata în somnul lui ca se afla într-o gradina si privea cu mirare si cu spaima la bunatatile cele veselitoare ce se aflau acolo. Si vazu acolo si pe Eufrosin bucatarul mânastirii, care sta în mijlocul livezii si se desfata de bunatatile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: „A cui este gradina aceea? Si cum s-a aflat el acolo?” Iar Eufrosin a raspuns: „Gradina aceasta este locuinta alesilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multa bunatatea Dumnezeului meu, sunt iertat a ma afla aici”. Iar preotul i-a zis lui: „Si oare ce faci în aceasta gradina?” Eufrosin a raspuns: „Eu stapânesc toate câte vezi aici si ma bucur si ma veselesc de privirea si câstigarea acestora”.

Atunci preotul i-a zis: „Poti sa-mi dai ceva din bunatatile acestea?” Eufrosin a raspuns asa: „Ia cele ce voiesti din acestea, prin darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a aratat merele, si cerea sa-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în rasa preotului, zicând: „Iata ai dobândit merele, pe care le-ai cerut”. Si fiindca atunci a lovit în toaca pentru ca sa se scoale parintii la Utrenie, s-a trezit preotul.

Si în vremea când socotea ca vedenia ce a vazut era vis, a întins mâna la rasa sa, si, o, minune! a aflat în fapt merele. Si minunându-se de acea preamarita buna mireasma, a ramas nemiscat multa vreme. Dupa aceea mergând în biserica, si vazând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit si l-a jurat ca sa-i spuna unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: „Iarta-ma, parinte, nicaieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie”. Si preotul a zis: „Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu juramânt, pentru ca sa descoperi la toti maririle lui Dumnezeu, si tu nu voiesti sa arati adevarul?” Atunci a raspuns smerit-cugetatorul Eufrosin: „Acolo, parinte, am fost, unde sunt bunatatile pe care vor a le mosteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care si tu de multi ani ai dorit sa le vezi. Acolo m-ai vazut si pe mine desfatându-ma cu bunatatile livezii aceleia. Pentru ca voind Domnul sa te încredinteze pe sfintia ta despre bunatatile celor dorite dreptilor, a lucrat prin mine smeritul aceasta minune”. Atunci a zis preotul: „Parinte Eufrosine, si ce mi-ai dat din bunatatile livezii?” Iar Eufrosin a raspuns: „Merele cele frumoase si mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tau. Însa, parinte, iarta-ma ca eu sunt vierme si nu om”.

Atunci preotul a povestit la toti fratii vedenia ce a vazut. Si printr-aceasta a îndemnat pe toti a se minuna si a se spaimânta, si spre dorinta binelui si a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de marirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mânastire. Si s-a departat fugind si ramânând necunoscut pâna în sfârsit. Iar din merele acelea mâncând multi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor, întru marirea lui Dumnezeu.