Etichetat: cununie

0

Necesitatea Spovedaniei înainte de Cununie

Adesea, pregătirea pentru nuntă este o pregătire pur materială, pur omenească; după ce s-au stabilit datele financiare cu privire la susținerea și desfășurarea nunții, în grabă se stabilește și ora săvârșirii slujbei Cununiei. Mentalitatea...

0

În timpul slujbelor ți se face rău? Iată de ce

De obicei, în timpul slujbelor li se face rău celor care nu şi-au mărturisit păcatele. În timpul slujbei, harul lui Dumnezeu acţionează, dar sufletul pătat nu-l poate primi şi atunci omului i se face...

0

Cununia consfinţeşte viaţa de familie

Cununia consfinţeşte viaţa de familie, ridicând-o la cel mai înalt rang. Căsătoria şi familia sunt fundamentul unei societăţi sănătoase. Cei care nu înţeleg sensul căsătoriei îşi riscă propria fericire şi viitorul naţiunii lor. Potrivit...

0

Păcatul conviețuirii fără cununia religioasă

În afară de cerințele fizice, omul are în plus necesități și datorii superioare, sufletești, și deci are nevoie în căsnicie și de binecuvântarea lui Dumnezeu, adică de cununia religioasă. Cei ce trăiesc fără această...