Sfinții zilei

În această zi are  loc pomenirea Sfantului Iosif cel Nou de la Partos . Acesta s-a nascut in 1568, in orasul Raguza din Dalmatia. Dupa moartea tatalui sau, s-a mutat impreuna cu mama sa in Ohrida, la sud de Dunare. Cand a implinit varsta de 15 ani a intrat in manastirea Maicii Domnului din Ohrida. Dupa cinci ani de vietuire in aceasta manastire, ajunge in Muntele Athos, la Manastirea Pantocrator. Aici s-a calugarit si a primit numele de Iosif. La cererea patriarhului de Constantinopol este trimis egumen pentru marea lavra a Sfantului Stefan din Adrianopol, iar dupa sase ani este pus egumen in marea lavra romaneasca Cutlumus.
Este trimis de patriarhia din Constantinopol ca mitropolit al Timisoarei. Asezarea in scaun a fost savarsita pe 20 iulie 1650.
In anul 1653 s-a retras la Manastirea Partos, aproape de Timisoara. Aici a mai vietuit trei ani si apoi si-a dat sufletul in mainile Domnului. Potrivit Traditiei, in momentul trecerii sale la cele vesnice, clopotele manastirii au inceput sa bata singure. A fost inmormantat in naosul bisericii manastiresti.
In anul 1956 moastele sale au fost stramutate in Catedrala mitropolitana din Timisoara.
Sfantul Iosif cel Nou de la Partos a fost trecut in randul sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pe 28 februarie 1950.

Tot astăzi are loc pomenirea Sfântului Mare Mucenic Nichita Romanul.  Fericitul Nichita s-a născut într-un sat din Câmpia Dunării (poate Valea Argeşului), la începutul secolului IV şi a învăţat tainele credinţei în Hristos de la episcopul Teofil al Sciţiei şi Goţiei (Daciei). Călugărindu-se la una din mănăstirile din sudul Dunării sau poate în Munţii Buzăului, unde era o mică aşezare monahală cunoscută, tânărul ostaş al lui Hristos, Nichita, a fost hirotonit preot de acelaşi Teofil şi ajunge prezbiter misionar prin sate, catehizând şi botezând mulţi daco-romani şi goţi.

Văzând mai-marii goţilor credinţa şi biruinţa lui asupra păgânilor şi pornindu-se marea persecuţie a lui Athanaric împotriva creştinilor, din anul 372, fericitul Nichita a fost prins de ostaşi în biserică, pe când slujea, şi ars de viu în faţa sfântului altar, după obiceiul goţilor, în ziua de 15 septembrie. Vina lui era că îndemna pe creştini să nu jertfească unui idol al goţilor, pe care îl purtau într-o căruţă, prin sate.

Sfintele sale moaşte, câte au mai rămas din foc, au fost adunate de creştini şi cinstite cu mare evlavie. Apoi în anul 451 au fost duse în patria sa străbună, Cilicia, şi aşezate într-o biserică din oraşul Mopsuestia, cinstindu-se ca „mare mucenic” în toată Biserica creştină.

Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei. Acesta a trăit în veacul al XVI-lea și era de fel dintr-un sat din părţile Tesaliei, Macedonia (Grecia de astăzi). Se născu din părinţi cucernici şi învăţând carte, la vârsta de 16 ani, dorind a urma viața monahală, se duse cu tot sufletul la Marcu, mitropolitul Larisei. Şi câtăva vreme rămânând împreună cu dânsul şi trecând treptat cele sfinţitoare, fu rânduit episcop al cetăţii Dometicului şi Elasonului.

Însă poporul, din pricina mândriei, nu îl primi ca episcop, pentru că în trecut cetatea lor era cinstită cu rang de arhiepiscopie. Pentru aceasta, mergând ei cu îndrăzneală la patriarhul Teolip ce păstorea în vremea aceea, care era stăpânit mai mult de aur decât de Dumnezeu, luară de la dânsul ca episcop pe un oarecare Neofit.

Iar sfântul Visarion, următorul lui Hristos, socotind acest lucru pricină de odihnă, aştepta lângă Marcu, părintele lui duhovnicesc, vindecând pururea cu cuvântul şi cu fapta pe săracii şi neputincioşii ce aşteptau la biserica sa. Trecând 4 ani şi rămânând fără păstor episcopia Stagopului, fu cerut de către credincioşii acelei episcopii să le fie exarh. Şi petrecând în episcopia aceea vreme de 6 ani, multe supărări şi prigoniri suferi din pricina unui netrebnic de preot, numit Dometie. Iar preasfinţitul Marcu, dându-şi sfârşitul şi mutându-se către locaşurile cele fericite, atunci cu alegerea şi cu cererea episcopilor acelei eparhii şi a clericilor, precum şi a tot poporul drept-credincios, sfântul Visarion fu rânduit urmaş în scaunul Larisei de către patriarhul Ieremia.

Câtă vreme conduse această eparhie, săvârşi cu îndestulare cele plăcute lui Dumnezeu: răscumpăra pe cei robiţi, ajutora cu daruri pe cei săraci şi lipsiţi, făcea poduri peste ape. Astfel, făcu pod peste râul ce cobora din Pind în Etolia, numit de locuitorii de acolo Levcopotamos, adică râul alb, iar de poeţi Ahelios, curgător ca argintul, peste care mai înainte nimeni nu putea trece şi nici nu putea face pod din pricina repeziciunii cu care curgea apa şi a nămolului ce se făcea în vremea ploilor.

El puse temelia şi zidi la munte, aproape de satul lui, mânăstirea cea frumoasă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi avut şi ajutor întru toate pe fratele lui bun, preacuviosul Ignatie episcopul.

În acest chip, bine şi cu plăcere dumnezeiască chivernisindu-şi toate lucrurile sale, precum şi cele ce erau sub stăpânirea lui, fiind aproape de 50 de ani, se duse către Domnul.

Aleasa lui cinstire se datorează mulțimii minunilor săvârșite atât în vremea vieții sale, cât și după plecarea sa la cele de Sus, pricină pentru care este numit făcător de minuni.

Sfântul Simeon al Tesalonicului, nevoitor isihast si unul dintre ultimii discipoli ai Sfantului Grigorie Palama, este unul dintre cei mai de seama liturgisti ai Bisericii Ortodoxe, remarcandu-se prin talcuiri amanuntite asupra unor aspecte ale cultului si obiectelor liturgice neabordate pana la el.

Se cunosc putine informatii despre viata Sfantului Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului. Nasterea sa este datata in cea de-a doua jumatate a secolului al XIV-lea fiind originar din Constantinopol. Simeon este, fara indoiala, numele sau primit la tunderea in monahism, iar numele sau de mirean nu ne este cunoscut. Inainte de a fi ridicat la treapta episcopala a trait ca ieromonah intr-o manastire aflata in orasul sau natal. Era un apropiat al fratilor Xantopoulos avand stranse lagaturi cu comunitatea monahala pe care acestia au intemeiat-o in Constantinopol. Foarte posibil ca si Simeon sa fi facut parte din aceasta comunitate.

Educatia sa de baza era cea teologica, primita in Biserica. Din scrierile sale nu apare ca el ar fi fost un adept al discursurilor filosofice si al educatiei seculare in general. El avea, intr-adevar, o profunda cunoastere a scrierilor teologice si, in special, a orice avea legatura cu oficiul liturgic al Bisericii. Timpul in care a trait a fost unul dificil atat pentru Biserica Ortodoxa, cat si pentru Imperiul Bizantin aflat intr-o etapa de decadere.

Intre anii 1410 si 1418 a fost ales Arhiepiscop al Tesalonicului. Hirotonia sa a avut loc in Constantinopol, potrivit practicii indatinate pentru ierarhii care apartineau de Patriarhia Constantinopolului. Apoi s-a mutat in provincia sa pentru a fi intronizat. Intronizarea a avut loc dupa un interval destul de lung, din cauza unor circumstante nefericite.

Timpul sau ca Arhiepiscop al Tesalonicului a marcat de asemenea sfarsitul controlului bizantin asupra orasului. Pe de o parte, jumatate din timpul pastoririi sale, orasul s-a aflat sub ocupatie venetiana (1423), si, pe de alta, la sase luni dupa mutarea sa la cele vesnice (septembrie 1429), a inceput perioada ocupatiei otomane (29/3/1430-26/10/1912).

Sursa: sfintisiicoane.wordpress, sfant.ro, doxologia.ro, crestinortodox.ro