Sârguieşte dar şi te pocăieşte

Mare primejdie este pentru fiecare dintre noi atunci când suntem cu sufletul bolnav, când suntem orbiţi de patimi şi nu ne dăm seama că suntem bolnavi.

”Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră”, le zice Mântuitorul fariseilor (Ioan 9, 41). Cu alte cuvinte, Iisus le spune: ”Dacă v-aţi recunoaşte orbi, n-aţi avea păcat, pentru că M-aţi ruga să vă vindec. Dar voi pretindeţi că vedeţi adevărul, când de fapt sunteţi orbi şi nu voiţi să fiţi vindecaţi de Mine”.

Când omul îşi dă seama că este bolnav cere un sfat de la cineva, aleargă la doctor, se roagă lui Dumnezeu – face ceva ca să scape de boala care îi ameninţă sănătatea. Dar dacă rămâne nepăsător, boala progresează şi într-o bună zi cade la pat şi moare. Tot aşa se întâmplă şi cu boala cea dinlăuntru, cu orbirea sau chiar cu moartea sufletului.

Pentru mulţi dintre noi se împlineşte cuvântul din Apocalipsă, în care Dumnezeu ne spune aşa: ”Stiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort. Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară” (Apocalipsă 3, 1-2).

Care sunt aceste fapte ucigătoare pe care le avem şi le purtăm cu noi, care ne întunecă sufletul încât ajungem să murim, deşi suntem încă în viaţă? Le-am amintit de curând: trufia, invidia, mânia, beţia, desfrâul, lăcomia, lenea, superficialitatea, necredinţa, lipsa de dragoste, osândirea pe nedrept a semenilor noştri etc.

Câte familii nu se destramă din pricina patimilor şi a încurcăturilor neîngăduite pe care le are unul sau altul dintre soţi?!

Câte soţii nu-şi plâng amarul căsniciei când soţul vine acasă târziu şi beat, face scandal, îi sperie şi îi bate pe ea şi pe copii, iar mai apoi îşi părăseşte familia şi se încurcă cu alta?!

Câţi creştini nu se roagă lui Dumnezeu numai când dă peste ei câte un necaz, iar când le merge bine uită şi de Dumnezeu, şi de suflet şi duc o viaţă urâtă şi străină de orice bine?!

Asemenea fapte, fraţi creştini, sunt ca nişte umbre negre, umbre grele, care învăluie sufletul şi conştiinţa noastră, îmbolnăvindu-ne de moarte.

În încheiere am să citez – tot din cartea Apocalipsei – cuvintele lui Dumnezeu care ni se potrivesc, în măsuri diferite, fiecăruia dintre noi:

”Știu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!

Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe față ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.

Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte.

Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsă 3, 15-20).

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să ne vedem propriile păcate, să ne eliberăm şi să scăpăm de ele; să-L rugăm să ne dăruiască lacrimi de pocăinţă şi ”alifia” cea duhovnicească a harului Său, ca să vindece deplin boala ochilor noştri sufleteşti şi să lumineze cu lumina Sa lăuntrul nostru întunecat de patimi; Mântuitorul nostru Cel mult dorit să ne dăruiască veşmintele cele albe ale nevinovăţiei trupeşti şi sufleteşti, ca să-L putem cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu şi să-L putem primi pe marele doctor şi tainicul şi cerescul oaspete – Iisus Hristos. El aşteaptă la uşa inimii fiecăruia dintre noi şi este gata să ne ajute şi să ne vindece de toate neputinţele noastre.

Să-L poftim să vină la noi, în viaţa noastră, în inima noastră, în familia şi societatea noastră.

Să-L poftim cu smerenie şi dragoste, zicând: Vino, Doamne Iisuse, vino şi la noi! Amin!

Sofian Boghiu, ”Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe”