Să avem credinţa tare că, în Biserica noastră, toate au fost aşezate de Duhul Sfânt

Părintele ieromonah I. mi-a povestit că la noi, la Krumitza, un monah stătea să moară, dar nu putea muri. I s-a spus: „Nu ţi-ai mărturisit păcatele şi de aceea nu poţi muri”. El a răspuns: „M-am mărturisit de două ori, dar cred că păcatele mele nu-mi sunt iertate, şi aş vrea să mă spovedesc egumenului Makari”. S-a făcut după dorinţa sa: egumenul Makari a venit din mănăstire şi l-a spovedit pe schimonah şi atunci acesta s-a sfârşit, în pace şi odihnă.

Părintele ieromonah I. m-a întrebat de ce s-a întâmplat aceasta şi i-am răspuns că, deşi se mărturisise, el nu credea că păcatele lui i-au fost iertate, şi că trebuia chiar să fie aşa potrivit stării lui duhovniceşti, adică potrivit necredinţei lui. Noi, însă, trebuie să avem credinţa tare că, în Biserica noastră, toate au fost aşezate de Duhul Sfânt şi atunci, după credinţa lui, omul primeşte harul de la Domnul.

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000 – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *