Să ai milă față de aproapele, să te rogi pentru dușmanul tău

Să știți de la mine, nu cu oamenii trebuie să ne luptăm, cu duhurile din ei. Pe dușman îl dezarmezi cu dragoste și cu un cuvânt bun. Omul acela care-ți este vrăjmaș, dacă vede că vii la el cu daruri și cu un cuvânt bun, Îl va lăsa pe Duhul Sfânt să izgonească din sufletul lui duhurile rele de care este cuprins și va scăpa de ele.

Așa că, atunci când vedem pe cineva că se uită urât la noi sau ne vorbește urât, ne bârfește, trebuie să spunem în gând o rugăciune prin care să cerem Bunului Dumnezeu să liniștească acea persoană și, în același timp, să ne arătăm mila față de acel om. Căci ajută foarte mult să ai milă față de aproapele, doar așa câștigi un dușman de partea ta.

Trebuie să avem puterea de a ne ruga pentru omul care ne face rău. La rugăciunea Tatăl nostru se spune așa: ”Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”! De aceea, de pildă, nu avem voie să dăm pe nimeni în judecată. că, dacă dăm pe cineva în judecată, nu mai putem spune Tatăl nostru.

Apoi, ca să te rogi pentru dușmanul tău, îți trebuie smerenie, ca să poți zice: „Eu sunt mic, Doamne, iartă-mă și iartă-l și pe cel ce mă lovește!” Asta trebuie: smerenie, smerenie în fața oricui.

Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010 – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *