Pe mulți autocompătimirea îi ţine în slujba păcatului şi a lumii

Pomul căruia i s-au tăiat multe rădăcini, lăsându-i-se doar una, tot mai trăieşte şi înfloreşte şi chiar rodeşte: în chip asemănător, păcatul şi lumea trăiesc în noi, deşi s-ar părea că le slujim doar cu o mică parte. Iar de aici iată unde se ajunge: la copac, un firicel de iederă, crescând şi întinzându-se, cuprinde în strânsoarea sa tot copacul şi câteodată îl înăbuşă; şi păcatul, cu orice părticică a sa ar rămâne în noi, umple de duhul său toată viaţa noastră, spurcă toate faptele noastre şi le face netrebnice în ochii lui Dumnezeu. Şi aşa, ajungem rod frumos la vedere, însă pe dinlăuntru putred şi ros de viermi.

Mulţi sunt cei care iubesc fără mustrări de conştiinţă lumea. Frica de a pieri pe vecie îi împinge să facă unele lucruri potrivit poruncilor lui Dumnezeu, dar autocompătimirea îi ţine în slujba păcatului şi a lumii. Lor li se pare că sunt destul de corecţi, însă de fapt sunt cum spune Domnul: nu eşti nici cald, nici rece; te voi scuipa din gura Mea (Apoc., 16).

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Editura Sophia – fragment