Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, dar Dumnezeu, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori

Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte; Dumnezeu însă, prin învierea Lui îi „condamnă” pe oameni la nemurire. In locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi îmbrăţişează, în locul ocărilor, El le împărtăşeşte binecuvântări; în locul morţii, El le dă nemurirea. Nicicând, oamenii n-au arătat atâta ură faţă de Dumnezeu, ca atunci când L-au răstignit; şi niciodată Dumnezeu n-a arătat atâta iubire faţă de oameni, ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, dar Dumnezeu, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori. înviat-a Dumnezeu Cel răstignit şi a ucis moartea. Moartea nu mai este. Nemurirea a copleşit pe om şi toate lumile.
Prin învierea Dumnezeului-om, natura omenească a fost condusă în mod definitiv pe calea nemuririi şi a devenit înfricoşătoare chiar şi pentru moarte. Pentru că înainte de învierea lui Hristos moartea era înfricoşătoare pentru om, iar de la învierea Domnului omul devine înfricoşător pentru moarte. Dacă trăieşte prin credinţa în Dumnezeul-om Cel înviat, omul trăieşte mai presus de moarte. Moartea se schimbă în „aşternut picioarelor lui”: „ Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule biruinţa?” (I Corinteni 15, 55-r56). Astfel, atunci când omul în Hristos moare, el îşi lasă doar
veşmântul trupului său, ca să-1 îmbrace din nou în ziua celei de-a Doua Veniri.

Arhimandritul Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-Om