Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare, bucurie a răsărit la toată lumea

“Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare, bucurie a răsărit la toată lumea”. Aşa începe troparul sărbătorii de astăzi, în seara aceasta şi duminică. Şi în adevăr, fraţi creştini, nici o naştere din câte cunoaşte istoria lumii n-a adus omenirii întregi atâta bucurie, câtă bucurie a adus în lume naşterea Sfintei Fecioare Maria. De la naşterea ei, un nou orizont se deschide pentru omenirea întreagă şi de atunci începe a se scrie o nouă istorie în lume, istoria mântuirii neamului omenesc sau, cum spune sfântul Ioan Damaschin: “Astăzi este începutul mântuirii noastre”.

Venirea ei în lume a fost făgăduită de Dumnezeu protopărinţilor noştri în raiul cel pământesc, apoi a fost binevestită de prooroci şi aşteptată cu dor şi înfrigurare de toate generaţiile de-a lungul miilor de ani, ca pe a aceleia care avea să nască pe Mesia, Mântuitorul lumii. Generaţii întregi s-au rugat pentru aceasta întrupare din Maica Domnului. Ştim că ea era vasul ales în care S-a pogorât şi S-a întrupat Mântuitorul lumii. Precum se ştie, Sfânta Fecioară Maria este binecuvântatul rod al rugăciunii îndelungi şi cu multe lacrimi a bătrânilor şi fericiţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana.

“Doamne, Adonai, Eloi, Savaot, cunoşti ocara lipsei de copii, cunoşti tristeţea şi amarul nostru; dacă vei privi la smerenia robilor Tăi şi vei da robilor Tăi un copil, Ţie Ţi-l vom face dar”.

Şi în adevăr, Dumnezeu le-a ascultat smerita lor rugăciune şi aşa, ramura stearpă şi uscată a tulpinii lui David rodeşte rod minunat, pe prunca Maria. Această fiică a bătrânilor Ioachim şi Ana nu era asemenea celorlalte fiice ale oamenilor, ci una fără seamăn între ele, chiar dacă mulţi din acea vreme nu puteau înţelege rostul ei dumnezeiesc în lume. Pentru că ea era femeia care avea să zdrobească capul şarpelui – cum spune în Cartea Genezei la început – făgăduită de Dumnezeu primilor oameni; ea era femeia înconjurată de nimbul celor mai negrăite însuşiri, ea era fecioara cea minunată şi plină de har, binevestită de prorocul Isaia; care fecioară fiind, va naşte pe Emanuil şi va rămâne fecioară şi maică, va fi locaşul feciorelnic şi Maica preacurată a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Născând cuvioasa Ana pe această fiică binecuvântată, casa lor bătrână s-a umplut de multă bucurie şi lumină, deoarece multă şi mare era tristeţea şi aşteptarea de până atunci. Numele pe care îl aleg şi-l pun părinţii copilei lor e un nume dintre cele mai frumoase care se obişnuiau la vechii evrei. Acest nume feminin este Miriam, Mariam sau Maria şi însemnează “cea plăcută”, “cea frumoasă” sau “doamna”, “stăpâna” sau Despina, cum îi spun grecii. Toate aceste însemnări ale numelui ei i se potrivesc în chip desăvârşit, pentru că de la naşterea sa, minunata copilă Maria era plină de toate însuşirile şi darurile trupeşti şi sufleteşti.

Fiind plină de har de la naşterea sa, Sfânta Maria Fecioară a rămas plină de dar pe tot timpul vieţii sale pământeşti. Deplinătatea acestui dar dumnezeiesc ce umplea fiinţa sa şi se revărsa peste întreaga ei făptură o apăra de orice păcat. Astfel, prin darul Lui Dumnezeu, păcatul n-a atins nici trupul şi nici sufletul ei, încât locaşul Domnului nostru Iisus Hristos s-a păstrat curat, şi trupeşte şi sufleteşte. Totuşi, fraţi creştini, Sfânta Fecioară Maria s-a născut după toate legile naturale ale naşterii omeneşti şi ca urmare, ea nu a fost scutită de păcatul strămoşesc, de care a fost scutit numai Fiul ei dumnezeiesc. Această stare de sfinţenie personală, dublată ca de o umbră de păcatul strămoşesc transmis prin părinţi, se continuă la Sfânta Fecioară până în momentul Bunei Vestiri.

În acest moment al Bunei Vestiri, la 25 martie, după ce Sfànta Fecioara primeşte, în chip liber, să fie Maica Fiului Lui Dumnezeu – prin acel cuvânt către înger: “Fie [Mie], după cuvântul tău”, deşi nu ştia de bărbat – este curăţită deplin de toate urmările păcatului strămoşesc prin coborârea Duhului Sfânt peste ea. În acest moment, pentru Sfânta Fecioară începe un nou capitol: de la această dată, preacurata Fecioară – preacurată pe deplin în trup şi în suflet – devine locaş sfinţit în care se alcătuieşte trupul omenesc al Lui Dumnezeu Cuvântul. Astfel, numai după ce Sfânta Fecioară primeşte a fi mama Lui Dumnezeu Fiul, ea este curăţită deplin. Până la hotărârea aceasta suprafirească, Sfânta Fecioară Maria, deşi plină de dar, era totuşi sub influenţa păcatului strămoşesc ca şi ceilalţi oameni şi deci liberă de a se pronunţa împotriva maternităţii dumnezeieşti. În loc să fi spus “fie”, cum a spus, putea să spună “nu primesc”. Însă a spus “fie”, adică s-a supus fără condiţie, deşi era fără de bărbat. Putea adică să nu primească a fi Maică Mântuitorului lumii. Aşadar prin lucrarea Sfântului Duh, trupul feciorelnic, preacurat şi neatins de nici un păcat, a fost curăţit de păcatul strămoşesc, încât carnea din care Se va naşte Domnul nostru Iisus Hristos şi sângele care va da viaţa acestei cărni dumnezeieşti să nu aibă nici o urmă de păcat, fie el păcat strămoşesc ori personal. Numai din acest trup fără pată sau imaculat al Sfintei Fecioare Maria se putea naşte un trup unit într-un ipostas cu dumnezeirea. Numai acest trup putea lucra mântuirea lumii şi numai acest trup era vrednic să nască pe Domnul nostru Iisus Hristos ca om.

Aceasta este învăţătura ortodoxă despre Naşterea Maicii Domnului, aşa cum au mărturisit-o sfinţii Părinţi şi sfintele sinoade ecumenice. În această privinţă, sfântul Chiril al Ierusalimului, în una din catehezele sale spune aşa:

“Hristos era Acela care avea să Se nască din Preacurata Fecioară şi de aceea a umbrit-o pe ea puterea Celui Preaînalt şi Sfântul Duh S-a pogorât peste ea şi a sfinţit-o, pentru că ea să poată zămisli şi naşte pe Acela prin Care s-au făcut toate; naşterea aceasta a fost curată şi fără nici o pată”.

Sfântul Ioan Damaschin, mergând pe aceeaşi cale a sfinţilor Părinţi şi a sinoadelor ecumenice, sintetizează această învăţătură cu următoarele cuvinte:

“După ce Sfânta Fecioară Maria a primit a naşte pe Fiul Lui Dumnezeu, Duhul Lui Sfânt S-a pogorât peste ea, potrivit cuvântului dumnezeiesc pe care l-a spus arhanghelul, curăţind-o şi dându-i în acelaşi timp puterea de a naşte”.

Aceeaşi învăţătură o aflăm cantată şi în imnografia Bunei Vestiri: într-o cântare în formă de mărturisire, însăşi Fecioara Maria rosteşte aceste cuvinte:

“Sufletul mi l-a curăţit, trupul mi l-a sfinţit, biserica încăpătoare de Dumnezeu m-a făcut pe mine, cort de Dumnezeu împodobit, locaş însufleţit m-a făcut venirea Sfântului Duh şi curata Maică a Vieţii.”

Fraţi creştini, Maica Domnului, întrupând în sine pe Dumnezeu prin lucrarea Sfântului Duh, a sălăşluit în ea lumina dumnezeiască, devenind o fiinţă cu totul deosebită, mai presus de oameni şi de îngeri.

Sfântul Grigorie Palama, un mare teolog ortodox, spune între altele că: “Dumnezeu, alcătuind un univers comun al bunătăţilor văzute şi nevăzute, ne-o arată pe Maica Domnului că întrunind în sine toate frumuseţile dumnezeieşti, îngereşti şi omeneşti. Şi dacă frumuseţea superioară ce împodobeşte amândouă lumile” – cerească şi pământească – “este acolo, numai prin ea a venit la noi Fiul Lui Dumnezeu, luând trup omenesc din ea şi Dumnezeu S-a arătat pe pământ şi cu oamenii împreună vieţuind, fiind tuturor nevăzut înainte de ea”.

Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, era din veşnicie la Tatăl, însă nu era văzut de oameni. Prin întruparea Lui din Fecioara Maria devine văzut de oameni, de lume, purtând trup omenesc ca şi noi, fără de păcat.

“Tot aşa şi în veacul nesfârşit, în ceruri, toată coborârea luminii dumnezeieşti, toată forma darurilor duhovniceşti, nu o poate primi nimeni fără Maica Domnului. Ea, primind toată plinătatea Celui ce plineşte toate, fiecare după criteriile, după proporţia şi măsura curăţiei fiecăruia…” – aşa se dau darurile, după curăţia fiecăruia – “…încât Maica Domnului este şi vistieria şi distribuitoarea bogăţiei dumnezeieşti (…). Este izvorul şi înlănţuirea tuturor bunurilor negrăite. Ea este culmea şi sfârşirea întregii sfinţenii”.

Sfântul Grigorie Palama se întreabă aşa: “Cum te voi slăvi pe tine, vistieria slavei? (…) Prin tine se luminează duhul meu cu venirea Duhului dumnezeiesc în lume. Te-ai făcut vistiernicul şi păstrătoarea harurilor, nu ca să le ţii la tine, ci ca pe toate să le umpli de har, că vistiernicul adună comori spre a le împărţi. Pentru ce ai ţine închisă bogăţia care nu se micşorează”?

De aceea, te rugăm, Stăpâna preabună, dăruieşte întregului tău popor aceste moşteniri ale tale, din milă şi din comoara harurilor tale, că ceea ce eşti plină de har. Din aceste comori cereşti ajuta şi tămăduieşte sufletele şi trupurile noastre îmbolnăvite de patimi, luminează şi împaca viaţa lăuntrică a fiecăruia din noi, ca ceea ce cunoşti bine toate necazurile noastre. Revarsă, Preasfânta, bucurie, pace şi bună înţelegere în familia neamului nostru omenesc şi românesc care din adâncă vechime, din vremi, te cinsteşte cu multă şi curată evlavie.

Şi îndrăznim să te mai rugăm, preasfânta Fecioară, să mijlocești la Fiul tău şi Dumnezeul nostru să potolească cumplitele vrajbe din lume, pentru că El este cu adevărat Izvorul şi Stăpânul păcii. Cerem cu umilinţă şi cu încredere toate acestea, preasfânta Fecioară şi Maică a Domnului, ştiind că poţi să ne ajuţi, pentru că tu pe toate le poţi câte le voieşti. Amin.

Sursa: Părintele Sofian Boghiu