Mulţi dintre noi sunt ca oaia cea pierdută…

Biserica, noi toţi, suntem o gloată în mişcare, o gloată îmbrăcată în zdrenţe duhovniceşti, o gloată de păcătoşi. Un singur lucru avem în comun – nu sfinţenia, ci conştienta nevoilor noastre disperate. De aceea trebuie să fim în stare a ne deschide celorlalţi, să fim milostivi, înţelegători şi împreună-pătimitori cu ceilalţi, capabili să ne dăruim celorlalţi. Dacă am fi cu adevărat conştienţi de nevoia disperată în care ne aflăm, am fi dispuşi să fim deschişi şi iubitori către ceilalţi. Dacă nu suntem aşa, este semn că nu am înţeles încă cine suntem şi unde ne aflăm. Ne aflăm, încă, într-o ţară străină, chiar dacă suntem pe drum de întoarcere şi, precum fiul risipitor, nu am ajuns încă la destinaţie. Ştim doar că suntem aşteptaţi, că Tatăl ne aşteaptă, că îi e dor de noi, dar noi nu suntem încă integraţi în pacea, în împlinirea de acasă.

Să fim, deci, atât de milostivi unii cu alţii pe cât este posibil, să fim smeriţi şi respectuoşi unii cu alţii! Mulţi dintre noi sunt prea slăbiţi pentru a se mişca, mulţi dintre noi sunt ca oaia cea pierdută care şi-a cheltuit toată energia, şi acum nădăjduieşte ca Bunul şi Marele Stăpân să vină să o găsească şi să o poarte pe braţele Sale. Să fim, deci, atenţi la cei din jurul nostru care sunt prea slabi pentru a se putea mişca! Să fim milostivi şi să învăţăm să fim smeriţi, şi aşa vom întrupa Biserica lui Hristos; şi asta nu dacă ne închipuim că suntem mari, că suntem cei aleşi, poporul lui Dumnezeu. Da, suntem aleşi precum oricine altcineva este ales pentru a împlini o misiune, o funcţie, şi nu pentru a fi onoraţi. Să învăţăm să ne iubim unii pe alţii cu simplitate, cu smerenie, să slujim unii altora cu credincioşie, şi atunci vom ajunge la acea slăvită măsură care este Biserica! Amin!

Antonie de Suroj
Mitropolitul Antonie, Făcând din viață rugăciune, Editura Sophia